luni, 27 aprilie 2009

Verde pentru biciclete

Da. Ştiu că sunt o trădătoare că n-am bicicletă şi că la acţiune m-am dus, de fapt, în interes de servici, dar eu susţin cauza. Şi, cum am zis şi-n peţiţia pe care am semnat-o online , nu mi-am luat niciodată bicicletă la oraş pentru că mi-e frică să circul în traficul timişorean sau oricare altul. Am mers şi eu la viaţa mea de multe ori cu maşina şi ştiu care e importanţa biciclistului pe şosea: daca merge pe mijlocul benzii - "Dom'le, ăsta şi-o luat şosea!!!", iar, dacă merge "regulamentar" pe margine, are toate şansele să fie acroşat de maşini mici sau mari, trolee, autobuze, camioane sau tiruri.