Evanghelia după Isus Cristos

Pe spatele cărţii acesteia scrie ceva de genul că, dacă asta ar fi fost singura carte scrisă de Saramago, tot ar fi fost inclusă în seria marilor cărţi ale lumii.

Chiar dacă n-am citit tot Saramago (departe, chiar), tot pot să subscriu afirmaţiei de mai sus. Subiectul cărţii e evident din titlu: povestea vieţii lui Isus din perspectiva lui. Abordarea divinităţii acestui mare personaj din cultura şi religia mondială este, însă, diferită. Toţi creştinii ştiu că s-a născut din fecioară, ce-a făcut şi ce-a dres, cum a murit, semnificaţia lui în lume.

Saramago pune problema altfel. Spune acele lucruri evidente, dar pe care nimeni n-a îndrăznit să le conteste. (Dacă le zicea acu' ceva secole, s-ar fi bucurat de toată oferta turistică a Inchiziţie plus vreo 2-3 invenţii noi.)

Isus se naşte din Maria şi Iosif, în urma unei acuplări brute, o descărcare a tensiunilor sexuale dintr-o dimineaţă. Doza de supranatural e satisfăcută doar prin apariţia unui cerşetor straniu, care o anunţă pe Maria că e însărcinată. Femeia este prezentată ca fiind net inferioară bărbatului, trăieşte şi gândeşte doar în umbra lui. Dar nici Maria şi nici Iosif nu sunt cei mai deştepţi de pe planetă, ba chiar mediocrii din toate punctele de vedere şi departe de pioşenia cu care am fost obişnuiţi.

O idee importantă a romanului se leagă de vina lui Iosif, care, după naşterea fiului său, află că Irod îşi va trimite trupele să ucidă toţi copiii sub 3 ani. Vina lui Iosif este aceea de a fi fugit să-şi salveze copilul, fără a se opri în Betleem să-şi anunţe semenii de soarta pruncilor. Mustrările de conştiinţă îl vor măcina atât cât mai trăieşte, visând în fiecare noapte un vis terifiant, care i se va transmite fiului după moarte sa pe cruce.

După moartea lui Iosif, Isus, care avea 14 ani, o confruntă pe Maria, care îi spune adevărul din spatele visului moştenit. Pleacă de-acasă înspre Betleem şi Ierusalim şi se opreşte să lucreze la turma de oi a lui Păstor. Înzestrat cu o inteligenţă şi sensibilitate aparte, contaminată, însă, de învăţăturile religioase, Isus trăieşte la turma lui Păstor după reguli bizare pentru restul lumii: oile din turmă nu sunt exploatate mai mult decât pot ele oferi, adică lapte şi lână. Nu sunt vândute, nu sunt omorâte, ci lăsate să moară de bâtrâneţe.

După o vreme, Isus se întâlneşte în deşert cu Dumnezeu, care îl obligă să facă un pact cu el, în urma căruia Isus va dobândi faimă şi glorie, dar numai după moarte. Pentru că sacrifică o oaie, Păstor îl alungă, şi Isus pleacă spre casă.

Pe drum, rănit la un picior, Isus se opreşte în Magdala în faţa casei unei prostituate numită Maria (Maria din Magdala = Magdalena). Între cei doi se naşte o iubire care, după cum o prezintă Saramago, bate toţi Tristanii şi Isoldele, Romeo şi Julietele din lume.

Dar pactul cu Dumnezeu trebuie să-şi urmeze cursul şi, ceea ce trebuie să se întâmple, se întâmplă.

Interesantă în roman este abordarea dihotmiei bun-rău prin punerea în contrast a celor două părţi ale "divinului", reprezentate de Dumnezeu şi Lucifer, îngerul căzut. În timp ce Dumnezeu e cel ambiţios, căci vrea să devină zeu peste toată omenirea prin sacrificarea lui Isus (căruia îi spune că e fiul său, căci în acuplarea lui Iosif cu Maria şi-a băgat şi El codiţa), luând după sine în mod violent vieţile a milioane de oameni, Diavolul îşi rezervă sufletele rămăşitelor. Isus e doar un pion în planul divin şi oricât încearcă să-şi transforme moartea într-un fapt banal şi care să nu atragă atenţia, ceea ce e scris, se înfăptuieşte.

P.S. Citind cartea, am fost constant tentată să iau şi Biblia în mână pentru comparaţie. N-am făcut-o, dar intenţionez.
Saramago m-a pus pe gândit mult, deşi unele dintre cele scrise de el, le gândeam şi eu. Ideea mea de creştinism este, oricum, diferită de dogmele bisericeşti.