5 metri garduri prin casă

De când mă ştiu, veşnic am avut o problemă cu obstacolele din casă: praguri, fotolii, paturi, tocuri de uşă etc. Am avut o perioadă în care nu trecea zi să nu mă lovesc de câte unul din ele, în viteză sau nu. Parcă eram blestemată. Orice deplasare din camera mea până la bucătărie se lăsa invariabil cu unu'-două degete zdrobite de fotoliul care parcă n-avea loc de mine. Ajusesem să-mi doresc mobilă din burete, deşi probabil şi-n aia m-aş fi lovit, că deh! ce ţi-e scris...

La un moment dat, m-am lovit atât de tare încât 3 zile abia am mers. Nu suportam nici măcar o şosetă pe picior, dar mai un papuc. Posibil să-mi fi rupt degetul, dar nu-s sigură că n-am mers la doctor.

A trecut de la sine şi degetul varză şi obiceiul de a mă întâlni cu decorul din casă în cele mai nepotrivite momente posibile.

De un an şi ceva, camera mea e dormitor, adică am un pat cât toată camera. Şi coşmarul a început din nou, căci patul are nişte margini lemnoase-pătrăţoase numai bune de rupt degete şi făcut vânătăi pe picioare. Înainte de o cură cu uloi de măsline, recunoscut pentru proprietăţile sale de întărire a circulaţiei şi rezistenţă la vânătăi, dacă mă vedea oareş'cine, ar fi zis cu siguranţă că mă bate cineva cu sucitoru' peste picioare.

Am început să devin iară atentă, până alaltăieri când am făcut cunoştinţă cu dulapu' din hol de care mi-am julit nu unul, ci două preţioase degeţele. Noroc cu alifia de gălbenele, că sunt în curs de vindecare, dar încep să mă întreb dacă n-ar trebui oare să capitonez marginile în toată casă...

Evanghelia după Isus Cristos

Pe spatele cărţii acesteia scrie ceva de genul că, dacă asta ar fi fost singura carte scrisă de Saramago, tot ar fi fost inclusă în seria marilor cărţi ale lumii.

Chiar dacă n-am citit tot Saramago (departe, chiar), tot pot să subscriu afirmaţiei de mai sus. Subiectul cărţii e evident din titlu: povestea vieţii lui Isus din perspectiva lui. Abordarea divinităţii acestui mare personaj din cultura şi religia mondială este, însă, diferită. Toţi creştinii ştiu că s-a născut din fecioară, ce-a făcut şi ce-a dres, cum a murit, semnificaţia lui în lume.

Saramago pune problema altfel. Spune acele lucruri evidente, dar pe care nimeni n-a îndrăznit să le conteste. (Dacă le zicea acu' ceva secole, s-ar fi bucurat de toată oferta turistică a Inchiziţie plus vreo 2-3 invenţii noi.)

Isus se naşte din Maria şi Iosif, în urma unei acuplări brute, o descărcare a tensiunilor sexuale dintr-o dimineaţă. Doza de supranatural e satisfăcută doar prin apariţia unui cerşetor straniu, care o anunţă pe Maria că e însărcinată. Femeia este prezentată ca fiind net inferioară bărbatului, trăieşte şi gândeşte doar în umbra lui. Dar nici Maria şi nici Iosif nu sunt cei mai deştepţi de pe planetă, ba chiar mediocrii din toate punctele de vedere şi departe de pioşenia cu care am fost obişnuiţi.

O idee importantă a romanului se leagă de vina lui Iosif, care, după naşterea fiului său, află că Irod îşi va trimite trupele să ucidă toţi copiii sub 3 ani. Vina lui Iosif este aceea de a fi fugit să-şi salveze copilul, fără a se opri în Betleem să-şi anunţe semenii de soarta pruncilor. Mustrările de conştiinţă îl vor măcina atât cât mai trăieşte, visând în fiecare noapte un vis terifiant, care i se va transmite fiului după moarte sa pe cruce.

După moartea lui Iosif, Isus, care avea 14 ani, o confruntă pe Maria, care îi spune adevărul din spatele visului moştenit. Pleacă de-acasă înspre Betleem şi Ierusalim şi se opreşte să lucreze la turma de oi a lui Păstor. Înzestrat cu o inteligenţă şi sensibilitate aparte, contaminată, însă, de învăţăturile religioase, Isus trăieşte la turma lui Păstor după reguli bizare pentru restul lumii: oile din turmă nu sunt exploatate mai mult decât pot ele oferi, adică lapte şi lână. Nu sunt vândute, nu sunt omorâte, ci lăsate să moară de bâtrâneţe.

După o vreme, Isus se întâlneşte în deşert cu Dumnezeu, care îl obligă să facă un pact cu el, în urma căruia Isus va dobândi faimă şi glorie, dar numai după moarte. Pentru că sacrifică o oaie, Păstor îl alungă, şi Isus pleacă spre casă.

Pe drum, rănit la un picior, Isus se opreşte în Magdala în faţa casei unei prostituate numită Maria (Maria din Magdala = Magdalena). Între cei doi se naşte o iubire care, după cum o prezintă Saramago, bate toţi Tristanii şi Isoldele, Romeo şi Julietele din lume.

Dar pactul cu Dumnezeu trebuie să-şi urmeze cursul şi, ceea ce trebuie să se întâmple, se întâmplă.

Interesantă în roman este abordarea dihotmiei bun-rău prin punerea în contrast a celor două părţi ale "divinului", reprezentate de Dumnezeu şi Lucifer, îngerul căzut. În timp ce Dumnezeu e cel ambiţios, căci vrea să devină zeu peste toată omenirea prin sacrificarea lui Isus (căruia îi spune că e fiul său, căci în acuplarea lui Iosif cu Maria şi-a băgat şi El codiţa), luând după sine în mod violent vieţile a milioane de oameni, Diavolul îşi rezervă sufletele rămăşitelor. Isus e doar un pion în planul divin şi oricât încearcă să-şi transforme moartea într-un fapt banal şi care să nu atragă atenţia, ceea ce e scris, se înfăptuieşte.

P.S. Citind cartea, am fost constant tentată să iau şi Biblia în mână pentru comparaţie. N-am făcut-o, dar intenţionez.
Saramago m-a pus pe gândit mult, deşi unele dintre cele scrise de el, le gândeam şi eu. Ideea mea de creştinism este, oricum, diferită de dogmele bisericeşti.

Leapşă de oboseală maximă

Am furat-o de la Haosu' şi am vrut s-o fac ieri în stare de odihnă, dar n-a fost să fie, aşa că am făcut-o azi în stare de oboseală maximă.

1. Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici al patrulea rând.
"...crepusculul nopţii presară cenusă pe culorile..." - din Evanghelia după Isus Cristos de Saramago, că îmi structurez ideile pentru o recenzie micuţă.

2. Fără să verificaţi cât e ora?
Vreo 10.

3. Verificaţi!
9:52 - aproximativ ştiam, că mă uit mai tot timpul la ceas.

4. Cum sunteţi îmbrăcat?
Jeanşi, ceva bluză răcoroasă şi şlapi. Albastru, roz, roşu.

5. Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi?
La un mail cu deschiderea Starbucks.

6. Ce zgomot auziţi în afara celui al calculatorului?
Interminabilul zgomot dulce de bormaşină. I hate them all.

7. Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă?
Aseară la o sesiune de remi între prieteni.

8. Ce aţi visat ieri noapte?
Nimic. Prea obosită.

9. Când aţi râs ultima data?
Copios? Aseară la remi.

10. Ce aveţi pe pereţii încăperii unde sunteţi?
Un calendar, o centrală termică, o hotă, nişte dulapuri, un televizor, facturi = bucătărie.

11. Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?
O shaorma - da' nu de-aia din complex cu excursie la spital (că mi-i foame în acest moment). Şi apoi...de toate.

12. Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?
Nu mai ştiu...Dar ştiu ultimul film la care am adormit în timp ce mă uitam - Black Dhalia.

13. Aţi văzut ceva neobişnuit azi?
Încă nu, dar mai e timp...

14. Ce părere aveţi despre acest chestionar?
Mişto...la oboseală...

15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă.
Din moment ce nu ştiţi, înseamnă că nu vreau să ştiţi. Sau: am noroc la jocuri.

16. Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fetiţă?
Ehm..... nu m-am gândit. Poate Ioana. Dar nu-i bătut în cuie.

17. Şi dacă ar fi vorba de un băiat?
Andrei. Ca să sărbătorim împreună.

18. V-aţi gândit deja să locuiţi în străinătate?
Ce întrebare cretină. E cineva care nu s-a gândit la asta?? Acuma serios, ăialalţi au drumuri drepte şi curate, piste de bicilete şi clădiri renovate....

19. Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului?
"E o greşeală. Te trimitem înapoi să mai trăieşti o mie de ani. Tânără şi frumoasă şi cu super puteri, care includ super-forţă, super-rezistenţă si zbor." Merge? :D

20. Dacă aţi putea schimba ceva în lume (în afară de politică), ce aţi schimba?
Aş pune o mare şi-un munte lângă Timişoara să nu mai trebuiască să dăm 2,5 mil. pe drumu' până la mare cu un tren infect şi drumeţiile pe munte să fie la 2 paşi... Îs două, ştiu, da' dacă n-am voie cu de-alea cu "world peace"...

21. Vă place să dansaţi?
Da, şi sunt şi contagioasă...

22. George Bush?
Moron!

23. Care a fost ultima chestie pe care aţi văzut-o la televizor?
Ceva "ştirile de la ora 17" varianta de dimineaţă...

24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să preia acest chestionar?
Numa' 4? Că io împart lepşele la toţi!!

Sfaturi pentru tânăra mireasă

...de la 1894. E un articol mai vechi, pe care l-am citit demult în Agenda, dar savoarea lui mă bântuie şi acum. "Din Codurile şi Procedurile despre Relaţii Intime şi Personale ale Statutului Marital întru Marea Sanctitate Spirituală a acestei Binecuvântate Comuniuni şi întru Gloria lui Dumnezeu, de Ruth Smythers, mult iubita soţie a Reverendului L.D. Smythers, Pastor al Bisericii Metodiste din Arcadia, Confederaţia Regională de Est. Publicată în anul Domnului 1894, Ziarul Ghid de Spiritualitate"

Şi citez:

"Există câteva tinere femei care aşteaptă noaptea nunţii cu plăcere şi curiozitate! Feriţi-vă de o asemenea atitudine! Un soţ egoist şi senzual ar putea uşor să profite de o astfel de mireasă. Trebuie să nu uitaţi niciodată une dintre cele mai importante reguli ale Bisericii în ceea ce priveşte Căsătoria: DĂRUIEŞTE PUŢIN, DĂRUIEŞTE RAR, ŞI MAI PRESUS DE ORICE, DĂRUIEŞTE CU ZGÂRCENIE. Altfel, ceea ce ar fi o căsătorie normală s-ar transforma într-o orgie a destrăbălării sexuale."

Cometariu: acuma, cine sunt eu să vorbesc de practicile de la 1894, ţinând cont că m-am născut un picuţ mai târziu, dar eu cred că ori tanti habar n-avea despre ce vorbeşte, ori o scris bărbat-su' şi o semnat-o pe ea, ca să pară că şi doamna preoteasă avea un cuvânt de zis. Sunt conştientă de faptul altor implicaţii şi necunoscute în ecuaţie, dar totuşi...

"Pe de altă parte, teroarea miresei nu trebuie să fie extremă. [Nu mai spune!!] Deşi sexul este în cel mai bun caz revoltător şi, în cel mai rău caz, dureros, trebuie îndurat şi aşa a fost de la începuturile timpului, deoarece este compensat de construirea unei relaţii monogame şi de copiii rezultaţi din aceasta."

Deci, să înţeleg - revoltător şi dureros. Atât mă întreb: ţinând cont că pe atunci nu existau reviste precum Bravo şi Cool Girl şi altele de genul pentru adolescenţi, care, oricât de tembelizatoare ar fi, au meritul de a explica părţi din viaţa sexuală, cu bune şi cu rele, oare tânăra lipsită de orice experienţă care citea aşa ceva, săraca, nu-şi schimba pe loc părerea despre junele cu care urma să se căsătorească? Nu i se schimbau fluturii din stomac de dragoste în viespi de frică? Adică, sfaturile veneau din partea unei femei, deci cineva în care poţi avea încredere.

"Majoritatea bărbăţilor va cere să i se ofere sex aproape în fiecare zi. [Săracii...acuma se ia şi de ei. Huo! Perverşilor!] Mireasa înţeleaptă va permite maxim două scurte experienţe sexuale săptămânal, în timpul primelor luni de după căsătorie. Apoi, odată cu trecerea vremii, va trebui să facă orice efort pentru a reduce această frecvenţă. [Na! Şi ne mirăm că suntem şi acum frustraţi] Să te prefaci că eşti bolnavă, somnolenţa, durerile de cap sunt printre cele mai bune prietene ale nevestei în această problemă. [Ahaa! Deci, de aici vine!] Argumentele, certurile, muştruluielile şi cicălelile s-au dovedit de asemenea a fi foarte eficiente, dacă sunt folosite seara târziu, cam cu o oră înainte de momentul în care soţul ar putea începe procesul de seducţie." [Observaţi reţeta succesului.]

Şi despre cum se procedează când actul nu poate fi evitat, pe întuneric complet, evident:
"Când acesta [soţul, adică] intră in odaie, bâjbâind prin întuneric, femeia nu trebuie să scoată niciun sunet pentru a-l ghida în direcţia ei, deoarece ar putea fi considerat un semn de încurajare. Trebuie să îl lase să se chinuie şi să spere că se va împiedica şi se va răni uşor, bun pretext pentru a-i refuza accesul la favorurile ei sexuale. În momentul în care soţul ajunge lângă ea, mireasa trebuie să stea perfect nemişcată. Mişcarea corpului ar putea fi interpretată ca excitaţie sexuală de către soţul optimist. Dacă încearcă să o sărute pe buze, soţia trebuie să întoarcă uşor capul, astfel încât sărutul să fie pe obraz. Dacă încearcă să îi sărute palmele, va trebui să strângă pumnii. Dacă încearcă să îi ridice camaşa şi să o sărute în orice alt loc, ea trebuie să îşi tragă rapid camaşa la loc, să sară din pat şi să pretindă că trebuie să meargă urgent la toaletă. Aceste acţiuni îi vor tempera dorinţa de a o săruta în locuri interzise."

Articolul tot e savuros, comic şi trist.

Concertele mele de vis în Timişoara

Mulţam Tomatei, care cu dedicaţie mi-a pasat leapşa asta (la insistenţele mele), iniţiativă Radio Campus, care au spus pe frecvenţă ceea ce gândim cu toţii: suntem ciumaţi sau ce?? La noi de ce nu vin concerte faine? De ce tre' să merg la Bucureşti sau, mai aproape de casă, la Budapesta pentru un concert care să-şi merite banii?

Acuma, din câte am văzut eu, discuţia se leagă mult şi de Ziua Timişoarei (da! e 3 august!), deci de un concert oferit de Primărie cetăţenilor. Cum zicea şi Dan sau Tomata: ne-am săturat de de-alde Alphaville, Boney M, Haddaway sau mai ştiu eu ce expiraţi care mai fac eventual deliciul unui ringtone la mobil.

Deci, eu propun pentru Ziua urbei noastre minunate să lăsaţi naibii artificiile (că aţi văzut ce se întâmplă... vezi Bega Bulevard) şi să ne aduceţi pe scenă ceva meseriaş:

- Leonard Cohen - din motive evidente şi ne-evidente
- Clutch - asta mi-ar plăcea mie cel mai mult, dar tipii nu-s atât de cunoscuţi
- Amy Winehouse - tipa are o voce demenţială
- Faith No More... că şi-aşa s-au împăcat şi vin la Bucureşti pe 15 august
- un Coldplay - de ce nu?
- Interpol
- The Killers
- Buena Vista Social Club - au mai fost, dar mai poa' să vină, că acuma ştiu pe unde-i drumul

Acuma, să fiţi siguri că m-am gândit şi la urechile urbei, nu numa' la ale mele.
Poate vrea să zică şi Dănuţ propunerile lui.

Disaster movies

Cum zicea Richie pe Marele Ecran: tuturor ne plac disaster movies. Au ceva magic în ele, mai ales dacă au şi nişte eroi şi eroine care să placă ochiului (Richie din nou, remarcă perfect adevărată). Dar nu vreau să fac comentariu la comentariu.

Am fost în aprilie la opening session-u' de la Students Symposium in English (simpozion anual organizat de Catedra de Limba şi Literatura Engleză de la UVT, menit să le dea studenţilor la engleză să-şi dea drumul tastaturii şi să scrie pe temele care li se par interesante). Anul acesta, a venit o doamnă profesoară, dr. Alexa Weik de la Universitatea din Fribourg (Elveţia), care a ţinut o prelegere foarte interesantă, mai ales că avea suport vizual atent şi bine ales, care se numea "Apocalypse Now? Visions of Global Environmental Change in Popular American Film".

Pe scurt: cum sensibilizează filmele populare, mult mai accesibile, populaţia relativ la problemele de mediu, cu exemple din blockbuster-e americane, gen Wall-E, The Day the Earth Stood Still şi mai unu', dar nu-mi aduc aminte titlul.

Ce zicea şi ea, dar fapt la mintea cocoşului, că, la o adică, rămâne doar să cauţi o evoluţie a disaster-movies de-a lungul anilor: s-a produs o mutaţie. Nu mai avem parte de filmele în care ne atacă extratereştrii sau pică asteroidul, unde bineînţeles că primul contact se face în SUA, apoi se mută pe turnul Eiffel, Big Ben, Piaţa Roşie şi piramide (se pare că noi suntem săriţi tot timpul din schemă, deşi avem şi noi Casa Poporului). În schimb, avem filme cu dezastre "naturale" de proporţii. În care accentul pică evident pe ce poa' să facă mama natură dacă se supără şi pe eroul care reuşeşte să salveze o mână de oameni, căci important nu e că 99% din populaţie a murit dintr-un val, ci că restu' de 1%, americani, off course, au scăpat. Pe de altă parte, noi, românii, nefiind incluşi, poate scăpăm.

Acum, observ că e altă temă de interes: 2012 - anul în care pică iar asteroizi.

Despre mâncare

Mie îmi place să mănânc. Se vede. Da? Se vede. M-aş autointitula gurmandă. E, când eram mică - tot aşa. Numai că mai mâncam şi o serie de alimente nu tocmai sigure pe vremea aceea, de ex. pateu şi brânză topită. De obicei, împreună.

Rezultatul? Sigur şi clar: câteva zile (peste 3) de morcovi şi orez fiert. Fără nimic. Nu tu sare, nu tu o vegeta, nu piper. Nimic!! Doar nişte scârboşenii de morcovi fierţi şi un bol de orez. Poate şi un ceai de mentă, fără zahăr.

Acuma, orezul treacă-meargă. Şi ceaiul, că mă obişnuiam cu amăreala şi rămânea gustul de mentă. Dar morcovii... Câh! Cu un pic de sare şi piper, perpeliţi în nişte unt, cu nişte oregano...aşa mai merge. Sau într-o salată boeuf. Sau în formă de sote. Aşa mai merge!! Dar numai fierţi, trişti acolo-n farfurie, nu!

Şi câtă voinţă trebuia să am în zilele alea, că doar rămâneam singură pe-acasă cu tot frigiderul la-ndemână. Abia de printr-a treia sau a patra zi mai era inclus în meniu un piept de pui - în aceeaşi stare necondimentată - şi poate un crenvurşt, caz în care puteam da party pe papilele gustative.

Am mai avut o dată o inflamaţie de măsea de minte asociată cu o durere unică care te face să te simţi în viaţă, durere care m-a împiedicat să gust din orice depăşea soliditatea unui pireu. Vorbesc de genul ăla de durere pentru care ajungi să mulţumeşti oricui a dat minte suficientă inventatorilor de calmante. O săptămână am mâncat numai ca să trăiesc. Îmi aduc aminte de fiecare îmbucătură de pireu cu sos de mărar, la o temperatură care altfel nu există în concepţia mea de mâncare caldă.

N-am păţit nimic recent, adică de vreo 5 ani, fapt pentru care mă bucur nespus. Doar atât că mi-am zis că, dacă tot e vară, mă dau pe salate....delicioase de roşii cu brânză şi iaurt şi un pic de oregano şi busuioc. Ce-am găsit azi dimineaţă în bucătărie? Nişte cornuleţe care merg perfect cu o cafea. Sunt pe drumul cel bun.