Cum mai poti trai azi fara mobil?

Bine. Discutia a pornit pe alt blog de la "mess" si cum nu mai poti trai fara el. Ma rog, messul e o aplicatie pe atat de utila cat e inutila, pe atat de impersonala cat impersonala si cred ca daca ma mai chinui putin mai scot cateva serii antonimice din mine. E o situatie paradoxala. Banuiesc ca tine oarecum de evolutia lucrurilor si mai ales de vechea dorinta de communicare a omului, plusata de dorinta de a se stii intr-o comunitate.
Vorbind de asta, mi-am adus aminte de o intrebare de-a unei profesoare de-ale mele: "Cunoasteti vreo persoana realmente singura?". Adevarul ca nu, pentru ca daca as cunoaste-o automat n-ar mai fii singura. Dar nu. Nu cunosc pe nimeni care sa fie totalmente sau si partial singur. Nici macar singuratic. Toti vrem in unele momente sa fim singuri si atunci ne izolam, inchidem messul sau stam pe "invisible", ne oprim telefoanele sau nu raspundem la ele, dar asta e cu totul altceva. Singur-singur...nu!
Singuri-singuri sunt probabil pustnicii, desi si ei au divinitatea(care-o fii) langa ei. Ma rog, singuri in sensul ca nu sunt alte persoane langa ei, fiinte materiale. Dar acuma cred ca incep sa bat campii.
Si atunci, cel putin asa cred eu, e cumva important sa te stii intr-o comunitate. Ma rog, ai prieteni, familie, colegi de lucru, etc. STII ca sunt acolo. Dar cred ca inventatorii messului tocmai asta exploateaza - dorinta de a-i "vedea" intr-o forma sau alta pe cei din comunitatea ta. Se exploateaza (si asta nu e neaparat un lucru negativ) nevoia de a putea comunica oricand.
Si ca sa revin cumva asupra primei intrebari: e o treaba total stupida - pana acum cativa ani(4 ca sa fiu mai exacta) - n-aveam mobil, nu ii simteam nici nevoia, nici lipsa, imi stabileam intalnirile si se respectau(mai tot timpul). Iar acuma, le iau (ca-s doua) peste tot. Si daca se intampla cumva sa le uit acasa....e sfarsitul lumii. Ma rog, cred ca toti care avem mobile, si eu nu mai stiu persoane care sa n-aiba, in momentul in care suntem despartiti intr-un fel sau altul de ele, simtim ca ni se deschide o mare gaura fara fund sub picioare. Vai, n-am telefonul la mine, daca ma suna cineva?(Asta si atunci cand stii sigur ca n-o sa te sune nimeni).
Utilitatea lor evidenta n-o discut ca n-are sens, adica stim cu totii cat de bine prinde un telefon in diverse situatii ("Intarzii. Unde esti? Ma gasesti acolo, ca nu mai stau in frig...Am ramas blocat in lift,baie, trafic etc." )
Am aberat destul. Mai aberati si voi.

Deftones- U, U, D, D, L, R, L, R, A, B, Select, Start

Devil's child ...sau ....ma rog...

Mda. Chestie foarte ciudata azi, total explicabila, de altfel. Ca sa n-o mai lungesc atat - am luat foc la catedrala. :P Am fost sa pun o lumanare pentru cei morti - de fapt, mai multe, ca, daca era numa una, nu ardeam dracului...Si era o tanti care se tot agita prin jurul meu si ma enerva la culme...Eu vroiam sa ma concentrez acolo...sa ma gandesc cateva minute la cei care nu mai sunt si aia se tot invartea ca titirezu`....Urmarea a fost ca, exact ca Tom cand simte ca ceva arde si, de fapt, ii arde coada din cauza lu` Jerry care i-a dat foc, am simtit un miros de ars. Noroc ca, uneori, ma duce mintea ceva mai mult si n-am crezut ca e doar de la lumanarile din jur.... Si am vazut cum mi-am dat foc la geaca de la o lumanare...In incredibila mea desteptaciune, am stins flacara cu cealalta mana. Rezultat: nu numai ca am o gaura cat China pe harta in geaca mea preferata Fishbone, luata din Flavia pe bani putini, pe care nu stiu cum o s-o inlocuiesc, ca era perfecta de toamna-primavara-vara friguroasa-luat la mare/munte in caz ca e frig, dar mai am si o ditai arsatura pe mana stanga, cu luat putin de piele, cu vreo doua beshici, care ustura.
Acuma, incerc sa nu dau in paranoia cu God doesn't love me anymore, I'm a child of satan, care ia foc cand intra in biserica, I'm a bloody witch, care tot asa - ia foc in biserica....dar totusi....

Rectificare

La filmuletzu cu "Meet your meet" nici eu nu m-am putut uita pana la capat. Sau, in orice caz, fara sa intorc privirea.

Guano Apes - Quietly

Tenacious D

Aberatii

N-am mai scris de mult...la modul cum am facut-o pana acum de cateva ori. Adevarul e ca n-am mai simtit nevoia. Ma simt bine, poate ca de aia.
Ieri, in schimb, am avut o cadere fata de o persoana in fata caruia nu trebuia. Adica, nu era despre acea persoana. Eram trista pentru ca mi-am dat seama cu o seara inainte ca in 26 se fac trei ani de cand a murit bunicul meu. Am vorbit mult despre el in ultima vreme si imi aduc aminte de el mai tot timpul. Bine. Adevarul e ca-mi aduc aminte de un timp care a trecut de mult, cand eram mica si vorbeam cu el despre foarte multe si ma invata tot felul de lucruri. Nu pot spune ca, daca ar mai fi trait, as fi mers extraordinar de mult in vizita sau mai stiu eu ce. Doar ca il stiam acolo. Oricum, era un om bolnav, care a refuzat in mod constant sa mearga la doctor, si, pana la urma, e bine ca nu s-a chinuit foarte mult.
Ma rog, luni seara am stat la povesti cu maica-mea si ne-am adus aminte de morti. E cam stupid. Nimic nu-i mai poate aduce inapoi. Tot ce ramane sunt amintirile frumoase, povestile comice si cateva poze. Cand am meers in camera la mine (luni) m-a apucat planusul. Necontrolat. Din tristete. Acuma mi-a trecut. E greu sa pierzi oameni la care tii. Familie, prieteni...ma rog...
Pentru mine, "tata" (asa-i spuneam) era in acelasi timp bunic, prieten, figura masculina marcanta, omul care ma invata si care-mi lua apararea, omul care, desi vroia sa ma vada cat mai des, a inteles ca am crescut, ca am prietenii mei si e bine sa-mi petrec timpul cu ei. Omul cu care puteam sa vorbesc despre scoala, fara sa ma-ntrebe ce note am, ci ce-mi place, ce-am mai invatat. Chestii de-astea.
Imi pare rau ca am picat in butoi in fata persoanei cu care eram. Nu trebuia, dar nu m-am putut abtine. Putea sa fie oricine pana la urma...
Cred ca, in curand, o sa trebuiasca sa ma gandesc serios la ce am de gand sa fac. Tis sucks. N-am chef. Imi place sa traiesc intr-o continua ignoranta.

Lenore, the cute little dead girl

E luni

E luni si de data asta chiar se simte ca e luni. Noroc ca e pe final. Stateam si ma uitam in portofel si ma gandeam ca am facut ce-am facut si parca vad ca pe la sfarsitul lunii iara fac pluta pe uscat. Dar e bine. Mi-am rezolvat niste probleme care trebuiau rezolvate si m-am simtit bine.
Sunt totusi unele lucruri la care ar trebui sa ma gandesc mai bine - de genul sa-mi calculez mai bine timpul si sa mai merg si cu mijloacele de transport, mai ales ziua.
Ah...kkt...problemele astea de om mare ma depasesc.
Pana una alta ma plang la oricine ma asculta ca am de facut o tema pe sambata la scoala. E mult mai interesanta decat ce aveam pana acuma, dar trebuie sa-mi fac timp sa citesc. Redactatul in sine e de placere.
Daca ar fii dupa mine, as sta in pat toata ziua cu privirea pierduta in alta. Sunt un lenes. :D