Câteodată, deşi nu înţeleg reacţiile celor din jur, îmi vine nici să nu mă chinui, să nu mai încerc să schimb ceva care probabil nu poate fi schimbat. Oricât aş încerca să înţeleg ce se întâmplă şi, mai ales, de ce se înâmplă aşa, nu reuşesc. Poate că problema e la mine şi că eu ar trebui să-mi schimb comportamenul, viziunea.
Dar azi nu am chef. Şi nu cred că mâine o să se schimbe ceva. Sunt aşa cum sunt.

De o săptămână mă mai pot lăuda cu un job. De parcă e chiar aşa mare motiv de laudă. Era mai interesant dacă nu mai aveam nici un loc de muncă şi-mi picau banii din cer sau îi culegeam din pomul care face bani. Mă rog.
Poate din cauza asta nu am mai avut când să scriu nimic. E un motiv plauzibil, cel puţin. Sunt obosită, dar mă obişnuiesc. Şi, mai mult de atât, mă trezesc devreme de tot fără ceas. Asta când adorm devreme.
Scriu o grămadă de nimicuri pentru că nu sunt în stare să scriu ce mă frământă cu adevărat. Sunt genul de lucruri care nu-mi vine să le spun oricum şi oricui.
Mă enervează cumplit că acum nu mă mai pot întâlni când vreau eu cu cine vreau eu. (Să nu se interpreteze greşit! Poate că timp ar fii, dar nu "puşcă" nici cum.)
Stau şi mă uit la ecranul ăsta gol care parcă se cere umplut. Îmi vine să urlu. Mi-e foame. Am mâncat puţin înainte să plec de acasă, pe la 7, şi un sandwich pe la 11. De atunci, n-am mai avut timp. Şi lipsa de mâncare din stomac mă face apatică. Eu oricum nu reacţionez foarte bine când mi-e foame. Uneori mă cert, alteori sunt de parcă nu sunt. Acuma e a doua variantă.
Poate e şi astenia, dar asta mi se pare o mare minciună, deşi de multe ori sunt cel puţin sensibilă la schimbările de vreme. Acuma plouă sau nu ştiu ce face afară. În orice caz e foarte întunecat.
Şi mă gândesc,cu o şi mai mare tristeţe decât simt, că o să merg acasă, n-o să am chef să stau de vorbă cu nimeni şi o să mă pun iar să dorm la 20. Mda. Sunt patetică în felul ăsta al meu de a fi, dar, dacă dorm, măcar nu gândesc, nu-s conştientă. Şi iar o să mă trezesc pe la 4 şi n-o să mai pot adormi la loc.Iar, la ora aia, vă spun din experienţă, nu e nimic la TV.

Sub 18 ani

Vinerea asta am intrat într-o librărie. Am mers către raftul cu reduceri. Îmi pare rău, dar realitatea e crudă. Întotdeauna mă duc direct la raftul ăla, mă uit la ce mai e nou între vechiturile scoase la 3.99 de lei sau 5 lei şi cam plec. De data asta, motivul prezenţei mele acolo era puţin alternativ. Era întâlnire cu redactorii (cred) ai unei reviste culturale. Neimportant. Mi-a atras atenţia imediat o carte cu o bandă roşie pe ea, bandă pe care scria "18 ani". Sau "nerecomandat cititorilor sub 18 ani".
Interesantă idee. Bineînţeles că am luat-o în mână şi am deschis-o. Dintre zecile de gânduri instantanee care probabil că îmi treceau pe atunci prin minte, l-am reţinut pe cel mai important: "Dacă deschid cartea la întâmplare şi dau peste vreun cuvânt obscen ( la propriu, şi nu din categoria "păsărică"), îşi merită avertismentul". Nu din pudism, ci doar că mi se pare cumva prea dur, n-am să reproduc aici, dar primul cuvânt (şi nu exagerez) de care am dat este binecunoscutul organ feminin. Am început să râd, şi nu era un râs de-ăla tâmp - "Uaaa, ce scrie aiiiciiiaaa!!!". Pur şi simplu am râs. o bună metodă de a vinde cărţi minorilor.
Mă rog. De la asta am început s-o iau de-a dreptul razna. Ce tare ar fii să ţi se ceară buletinul la casă. "Ăăăă, nu vă supăraţi, dar va trebui să-mi arătaţi buletinul ca să vă pot vinde această carte. E nerecomandată minorilor." Poate că în curând cărţile o să fie din aceeaşi categorie cu ţigările, alcoolul şi .... am vrut să zic pornografia, dar la asta nu sunt deloc sigură. Adică sunt mai mult ca sigură că e interzisă minorilor şi că e interzis să fie cu minori, dar .....
Dar e peste tot. Acuma nimeni nu trebuie să dispere, dar e la un click distanţă. Îmi place pudismul, mai ales când minorii au tot accesul din lume la orice vor ei. Duduie dc-ul de filmuleţe şi filme porno ..pe toate gusturile. Eu cred că părinţii ori nu ştiu, ori se fac că nu ştiu. Site-uri la care dacă minţi puţin....şi nici măcar...vezi tot ce vrei şi ce nu vrei.
Nu mă înţelegeţi greşit: nu sunt împotriva internetului (Doamne fereşte!!) şi nici a tot ce e porno. Doar că mi se pare atât de comic că nu prea ştiu cum să zic cât de comic mi se pare. Părinţii, dotându-şi plozii cu computere şi conexiuni la internet, le oferă, cam fără să ştie, şi lecţiile de sexologie. De mult sunt duse jocurile cu păpuşi. Dacă ai cât de mică curiozitatea, poţi să vezi cum nenea o f/%e pe tanti(mă autocenzurez; vorbesc porcos doar live) la orice oră din zi sau noapte. De câte ori vrei. În câte poziţii vrei.
Aproape că nu înţeleg când mai au copii ăştia timp să mai treacă şi prin librării să cumpere cărţi cu "18 ani" pe ele.

P.S.

Cel mai frumos cadou de Mărţişor(iară sunt de zahăr): după ce m-am întâlnit de dimineaţă cu ochii albaştri şi am stat ceva ochi căprui în ochi albaştri şi ar trebui să îşi rezolve propriile probleme şi oricum ne vedem mâine, mă rog, undeva s-a strecurat o replică: "Da. Deci trebuie să te văd şi deseară."

E vineri. A venit salaru` :P

Mda. A venit salaru'. Am ajuns acasă, după ce (aş putea numi) o excursie la şcoală. Mi-am propus să fac ceva curăţenie prin casă, dar m-am oprit în faţa laptop-ului, am pornit winamp-u' şi ascult muzică şi cânt de una singură. Pretty lame, dar asta e. Mă simt excelent. E lumină afară, e un fel de soare printre nori şi eu am o stare de spirit excelentă. Sunt plină de energie. Sincer, cred că de vină sunt cafeaua şi Pepsi-u' pe care le-am băut acu' vreo oră jumate. Nu contează. E ok.
Vorbeam zilele trecute cu Rechinu' şi ea mă tot întreabă, regulat, cum mă mai simt. Adevărul e că ma simt excelent. Şi i-am şi spus. Şi mai e adevărat că, atunci când ţi-e rău, ţi-e mult mai uşor să scrii, pentru că (aşa e în cazul meu) atunci vreau să exorcizez tot răul din mine. Să-l dau afară, să urlu, să ţip, să bat(tot mi-am zis că ar trebui, atunci când merg la sală, să trec şi pe la sacul de box, dar mi-e cam ruşine, pentru că, în jurul lui, stau aia de doi pe doi cu cefe late şi o să se uite la mine ciudat şi poate o să se ofere să mă ajute, iar de asta chiar n-am nevoie).
Dar acum când mi-e bine, foarte bine, mă aflu într-o îngrozitoare incapacitate de a vorbi. Binele vrei să-l ţii pentru tine, nu poţi să-l exprimi, pentru că n-ai cum.
Sunt lucruri mărunte, şi nu numai, pe care n-am cum să le descriu. Nu pot face ca ceilalţi să vadă prin ochii mei. Cum poţi să descrii o privire care te topeşte? Sau ceva ce te face să râzi aproape cu lacrimi? Bine, devin cam de zahăr acuma. Dar cred că se înţelege ideea.
Am văzut la un fellow schimbător de cărţi o chestie tare faină, ceva de genul ce melodie ţi se potriveşte într-o anumită stare de spirit. Nu ştiu dacă e cea mai potrivită, sută la sută, but here it goes(în cel mai bun caz , are câteva versuri bune).

E joi. N'am un chior. Abia luni vine salaru'...

Azi se pare că am luat o pauză de la ConQUIZtador şi m-am "dat" pe net în sfânta prostie, fără vreun scop anume. Şi dacă tot eram pe aici, m-am gândit să mia scriu câte ceva, chiar dcă nu am foarte multe de spus.
Mă deprimă vremea, mâine trebuie să merg la şcoală, vreau să fac mai mulţi bani...the usual. Nimic ieşit din comun. Mi-aş dori nespus de mult să-mi fac nişte bani şi să-mi vizitez Rechinu(nume de cod) în Italia. Nici nu ştiu de cât aş avea nevoie, dar presupun că vreo 200-250 de euroi mi-ar ajunge, dar momentan de unde atâta bucurie?
E o vreme atât de deprimantă afară şi pe mine tocmai m-a apucat chefu' de făcut diverse. Mi-e ciudă (da, pot să zic direct aşa, fără ocolişuri şi ipocrizie) că m-am întâlnit azi cu o fostă colegă de facultate, care lucrează într-un loc în care câştigă foarte bine. Ca să las modestia la o parte, o fac oricând. Dar nu eu câştig aproape mia de euroi pe lună....Trebuie să mă pun la punct. Nu sufăr neapărat din cauza banilor, doar că uneori mi-ar place şi mie să fac unele şi altele fără să mă gândesc cât o să-mi ia să strâng suma aia sau, mai rău, n-am nici o şansă să strâng suma aialaltă.

A doua ediţie Schimb de cărţi

Ieri am plecat cu mare entuziasm spre locul întâlnirii...Marele entuziasm se datora în mare parte fapului că reuşisem să mă ridic din pat şi păream cât de cât aptă pentru activităţi "culturale". Păcat că a trebuit să plecăm repede.
De data asta mi-am luat 2 cărţi - Ryu Murakami, Albastru nemărginit, aproape transparent şi Kurt Vonnegut, Abatorul cinci.
Spre surprinderea mea, deja am citit una din ele, şi anume, Albastru nemărginit,... . M-am apucat de ea aseară şi, dacă nu mi se facea somn în poziţia orizontală pe care am adoptat-o, o şi terminam. Aşa, ultimele 20 de pagini le-am citit de dimineaţă în mijloacele de transport.
Ce pot să spun? Ţinând cont că ieri de dimineaţă mi-era incredibil de rău, de la alcool, simţeam perfect fiecare stare de vomă descrisă. Romanul are o delicateţe a sa, dar trebuie să treci peste orgii, droguri, alcool sau sânge(care se află totuşi în cantităţi acceptabile). Eu am ales ce roman iau acasă, aşa că am ştiut la ce m-am "înhămat" şi, ţinând cont că l-am citit în câteva ore, mi-a şi plăcut. Aveam impresia că mă uit la un film - ceva între un film porno şi o masivă ingurgitaţie/injectare de droguri. Mă îndoiesc că acest gen de roman e scris vreodată cu vreun scop educativ, de genul "Vezi ce se întâmplă dacă...". Cu toate astea, nu poţi să nu te gândeşti că e mai bine să adopţi un fel de "clean living", o bere din când în când, poate şi o mică beţie, dar nimic mai mult.
Deşi personajele unui roman sunt făcute din cuvinte şi, chiar dacă ce se iterează e inspirat poate din fapte reale, romanul rămâne totuşi ficţiune pură, ce nu trebuie confundat cu realitatea, cu toate acestea, dacă te poţi măcar transpune în "pielea" lor, mă rog...nu ştiu cui i-ar conveni "pe bune" un astfel de mod de viaţă.
Poate o să mai aberez şi mai târziu.