Sentimente de marţi

E marţi. Nici iarba nu creşte. Cum care iarbă? Aia care începe să se îngălbenească deja. Vreau o primavară continuă.
Lăsând prostiile la o parte, hai sa vă zic câteva lucruri mai serioase. Cred că o să încep să urăsc rasa umană. Bun...asta e o exagerare. Nu pe toţi, ci numai pe ăia proşti şi care mă calcă pe nervi.
Oamenii care se perindă prin tribunalul ăsta sau ce-o fii trebuie reeducaţi. În primul rând, n-au învăţat(mă refer la parte din ei, în general ăia care-s în vizită cu treburi) că la tribunal se vine cu bani schimbaţi. Pentru o cafea ai nevoie de 70 de bani sau un leu, în funcţie de cafeaua, ciocolata caldă sau ceaiul pe care vrei să le bei. Apoi, mai trebuie să ai şi bancnote de 5 lei şi, respectiv, 10 lei, pentru parcare sau orice alte necesităţi, cum ar fii, de exemplu, o carte.
Dar nu!! Ca să nu mai trăim cu impresia că românii sunt săraci şi acţionând oarecum la fel ca şi chiloţii de mers la doctor, oamenii ăştia apar cu bancnote care mai de care şi vin la mine să le schimb. (Acum am atins, de fapt, punctul sensibil.)
Majoritatea au impresia că, dacă stai şi vinzi cărţi pe coridor, ai şi o bancă după tine sau un pom minunat care-ţi cacă bani mărunţi. Nu toţi sunt aşa şi n-am treabă cu cei înţelegători, dar, din străfundurile idioţeniei planetei, apar supărăcioşii. Adică, cum n-ai să-mi schimbi mie 5 lei de un leu să bea şi gura mea o cafă? Ce fel de biznis ai tu aicia de n-ai? Şi se strâmbă şi mă fac să le arăt portofelu' că "da, chiar n-am", dar ei nu înţeleg nici cum. Şi eu tot trebuie să zâmbesc cretin, ca şi cum aş avea vreo vină că n-am mărunt, de parcă aş şi avea unde să merg să schimb. De parcă aş putea să închid pentru 5 minute, să pun un "vin imediat" şi să plec la plimbare prin zonă.
N-am cum să închid, că doar e un stand, şi, dacă tot e până acolo, nici să merg la buda aia la care-i trimit pe toţi nu pot să merg fără să găsesc vreun jandarm să stea la pază.
Acuma sunt doar nervoasă şi nemâncată. Şi nu, nu pot să plec să-mi iau ceva de mâncare, mai trebuie să aştept vreo 40 de minute până plec. Şi am mâncat de dimineaţă şi am crezut că mă şi ţine.

Azi parcă am avut zi scurtă. Am avut colete de dimineaţă şi, ca de obicei, ochii albaştri au fost să mă ajute.
Porcăria era că am ajuns la Rodipet şi nu venise maşina cu colete. Am mers la o cafea şi la un fel de "breakfast of champions" format din 3 gogoloaţe de papanaşi, care, între noi fie vorba, aveau un gust ciudat la ora aia, de parcă fuseseră asezonaţi cu un pic de mujdei. Dar treacă de la mine. Era prea devreme şi pentru ăia de la Dracula. Mie mi-a plăcut ca idee - să mânci un mic dejun dulce şi dăunător ( siluetei, că doar nu inimii) cu cea mai plăcută companie de pe lume, care mai era şi incredibil de în viaţă pentru cineva care s-a culcat la 5 dimineaţa.
Am ajuns abia pe a 9,30 la stand şi, pââânăăă am deeeschiiis, pââânăăă am verificat coletelee, pââââânăăăăă le-am aranjat, s-a făcut 11. Acuma e 12,20 şi mai un pic şi am plecat.
Afară cred că plouă cam tare, dar nu-i problemă. Cred că şi răcesc.
Mă enervează că tot vine câte unu', se uită, dar nu cumpără nimic. Ce oameni, dom'le!! La pliciseala de azi, nici măcar nu-vi vine să citesc.
Dacă-mi mai vin idei, o să mai scriu şi de la ziar.

Ioana Bradea - Băgău

Un roman despre care mi s-a mai spus cum că ar fi bun, cum că ar fi obscen (deci prost), cum că atâta pot tinerii scriitori (adică, să scrie cuvinte vulgare pe fiecare pagină în speranţa că li se vând cărţile), cum că se încadrează într-un "trend" care a trecut aşa cum a venit. Normal. Cine mai poate scrie atâta de bine încât limbajul clasat la sub 18 ani astfel încât să nu deranjeze (cel puţin nu pe pudibonzi).
Ce pot să spun mai mult decât că am dat peste o carte care iar m-a făcut să n-o las din mână, iar una care mi-aş fi dorit să nu se termine. Surpriză total plăcută, deci.
Pe scurt, avem de-a face cu o tânără, studentă la Litere (de ce nu?), care-şi câştigă traiul lucrând la un "89.89 sunt fierbinte". De aici, limbajul aferent unui astfel de job, ăla pe care mulţi îl blamează la cartea asta (pentru că nu-l mai pot reproduce, fără să fie acuzaţi că-l copiază, pentru că nu le-o venit lor înainte idee, pentru că-s mult prea pudici, pentru că urechile lor virgine n-au mai auzit de aşa ceva - Vai, Doamne! Piei Satană!).
Dar naratoarea asta haotică (în sensul bun) face mult mai mult decât să zică "Ia-mă cum vrei tu, iubitule! Şi pe-acolo, şi pe-acolo!!". Fluxul conştinţei sale dezlănţuit într-o tiradă nebunească permite cititorului să identifice durerea unei iubiri pierdute, singurătatea unora dintre cei care sună la liniile erotice, la fel cu prostia celor mai mulţi dintre ei, o înţelegere foarte bună între fraţi (dar doar atât -- perverşilor!!!) şi, în general, singurătatea totală a unei fiinţe abandonate, care caută pe străzi, caută în memorie, în alte chipuri, în gesturi acel ceva pierdut.

De un lucru sunt foarte curioasă: fiind primul roman, care mie îmi pare foarte personal, oare şi-a consumat tot ce a avut sau mai poate?

Vineri seara

Numai ce am ajuns acasa (scriu fara diacritice de data asta, ca merge mai usor, si poate corectez alta data). Am o tema de facut si poate de aia m-o apucat inspiratia de alte scrisuri decat cele ce ar trebui.
Am venit de la cursuri, am citit pe drum, cam cum fac de obicei, si m-am oprit pe drum la Fornetti sa-mi iau o pizza. Cum am intrat prin spatele blocului, cu cutia de pizza in mana, intr-o lumina de crepuscul, am avut asa un semntiment ciudat de tipa singura, care merge acasa unde n-o asteapta nimic. Nu era neaparat o senzatie nasoala, ci doar ciudata. Poate pe fondul ca sunt intr-adevar singura acasa.
Ochii mei albastri sunt plecati. Poate de aia.
Cu blugi, cu tenisi, cu o camasa in carouri si cu o geanta pe umar... nici nu stiu cum mai arat. Influenta e poate ce citeam pe drum - Băgău, de Ioana Bradea (sper sa nu gresesc; daca da, o sa corectez mai tarziu ca acuma mi-e lene sa ma ridic sa vad daca e bine).
Ma pun sa manc si sa-mi fac imputita aia de tema(care oricum ii vina mea ca n-am facut-o pana acuma si am lasat-o in ultimul moment). Sper sa nu ma intind adanc in noapte, ca maine trebe sa ma trezesc sa merg la scoala de la 8. Grea viata de masterand cu 2 joburi si cu un al treilea pe vine.
Si da...e vineri seara, nu-s in oras la baute, desi nici nu cred ca mi-ar place. As fi dorit foarte tare sa-mi petrec dupa-amiaza asta citit pe-o terasa in Unirii, dar constinta a fost mai puternica si m-am trezit la scoala la cursuri. Si bine am facut, ca si-asa am chiulit cam mult.

Ryu Murakami - În supa miso

(Am învăţat să pun şi imagini.)

Ieri am terminat de citit această fabuloasă carte. Deşi iar o carte violentă, este scrisă bine. (Tocmai mă atenţiona o prietenă să nu mai citesc din astea, că îmi trezesc şi eu instinctele ucigaşe - de fapt, era ceva de genu' : "Ai grijă, să nu devină Cârti' ucigaş!".)

Un iz de thriller loveşte de la început. Tânărul Kenji, care face pe sex-ghidul, adică, plimbă la toate bordelulrile şi pe la toate prostituatele, sex-cluburile etc. pe oricine apelează la serviciile sale, în special, americani, este angajat, înainte de Anul Nou, de Frank, un gaijin venit, probabil, ca toţi ceilalţi să se "bucure" de "beneficiile" oferite de fuzoku, industria sexului, din Japonia.

De la început se crează o atmosferă dubioasă, deoarece Kenji are impresia ciudată cum că acest Frank, evident un nume fals, ar fi ucis-o şi dezmembrat-o pe o liiceancă despre care citise în ziar.

Frank pare un ins care nu se descurcă deloc, nici măcar cu femeile care-şi oferă corpurile pe bani, un ins ciudat, inadaptat, dar nicidecum un american gras tipic, care n-ar fi avut nici o femeie în viaţa lui. Ba, mai degrabă, un ins înfricoşător. Descrierile despre "cum arată" Frank crează o imagine mentală destul de clară.
Jumate de carte, Kenji încearcă să se convingă că Frank e doar un tip ciudat şi că toate, hai să zicem, energiile negative care le emană Frank sunt doar în propria-i imaginaţie. Până când toate bănuielile îi sunt confirmate...
Ce urmează lasă cititorul ba într-o stare de bulversare totală, ba într-una de simpatie cu acest, totuşi, "criminal în serie".
Îmbinată în masacru, sânge şi pură nebunie (bine, asta depinde de unde priveşti, nebunia este o noţiune foarte variabilă), se critică o societate - cea japoneză- o lume de singuratici într-o mare aglomeraţie urbană, care apreciază brandurile americane şi, în general, tot ce e scump drept luxul suprem, acesta fiind singurul lucru pe care îl urmăresc.

Marţi 13

Cică 3 ore de ghinion...Asta pentru cine crede în prostiile astea. Nu că n-aş avea unele superstiţii, dar majoritatea ţin de provocarea norocului, şi nu a ghinonului.
Sunt tot pe coridor şi aştept să treacă vremea. Mi-am zis să iau problema în mâini şi, pe lângă cele vreo 3-4 CV-uri puse pe ejobs, mi-am mai trimis CV-ul la vreo 3 firme de traduceri. Să vedem ce iasă.
Cu toate că ce fac eu aici e extraordinar de simplu (deşi mai sunt unii care se stresează pentru mine), mi-ar plăcea să lucrez în propriul meu field of expertise.

E 6 mai

Teoretic, am mai îmbătrânit un an. Practic, azi e mâine faţă de ieri şi ieri faţă de mâine. (Gizăs...ce profundă îs!)
Cum mă simt azi? Păi..m-am trezit cam greu de dimineaţă, pe la 7 fără 4 minute, pentru că aseară am adormit târziu. În timp ce mijeam ochii la duş, a venit mamă-mea să mă felicite (a doua oară...pentru că, dintr-o eroare regretabilă, îmi urase de bine săptămâna trecută - ceva calcule greşite, din cauza puilor care trebuiau vaccinaţi).
M-am echipat de lucru, mi-am luat laptopu' în spate (că e wireless pe aici) şi m-am dus la o cafea în Papillon.
Acuma, orişicât mi-ar plăcea să scriu toate eventimentele mirobolante din această zi specială, e doar 11,45 şi-s tot pe coridor. Mă plictiseam. Şi am zis să scriu ceva. Că ce sa fac şi eu?
Am rămas fără idei, de tot fără idei.
Acuma simt că îmi vine să merg la toi-toi, că mă doare spatele că stau cârnă aici pe scaun. Sunt agitată, că trebe să merg la bancă, să iau nişte prăjiturele pentru colegii de la ziar. Mai deseară mă întâlnesc cu nişte prietene dragi. Cam atât.
Mă întorc la Solitaire.