Nu toţi copiii e emo

Da, da! Să mă credeţi pe cuvânt. Am văzut io sptămâna trecută o don'şoară în autobuz cu o vestimentaţie ... complexă (asta ca să fiu drăguţă).
Hmmm...să-mi aduc aminte - de jos în sus:
- una pereche bocanci niegri, dă-aia mai nalţ', cam până la jumatea pulp (fictionului);
- una pereche baggie army pants;
- una bucată haină de piele mai lungă - cam până la genunchi;
.... nu-mi mai aduc aminte de tricou sau bluza de dedesubt, probabil tot niagră...
Şi ...la coup de resistance...ză head: fata tunsă scurt, toata ciufulită (da' ştiţi cum...nimic nu era unde nu trebuia să fie...nu ca io, care numa mă trezesc că rivalizez cu Bart fără să vreau), niagră (evident) pe la ochi şi pe gură, cu douăj'de mii de cercei prin urechi.
Un aspect plăcut de altfel...că nu mi-s chiar aşa de babette ca să zic altfel...
O singură nelămurire am: n-am putut-o plasa niciunde. O combinaţie între goth, dark, morgoţi, hip-hoaperi...şi bocancii (care sincer mi-au plăcut, că, de n-aş fi aşa timidă aş fii intrebat-o de unde şi-i i-o luat)...bocancii erau de pe altă planetă.

Mă rog, mai văzusem şi un articol cu Bacovia emo, da' nu găsesc articolu'.

Rezumat

Precum ziceam, săptămâna trecută a fost ....important e că a trecut. Mi-am luat o sarcină în plus, destul de mare, pe care am abordat-o greşit. De fapt, eu am abordat-o corect, dar era practic imposibil s-o duc la capăt prin metode "cinstite". Şi, până mi-am dat eu seama că pot şi să trişez, am ajuns într-o prea mare criză de timp. Şi am clacat. Rezultatul: traducerea neterminată -4,5 pagini (că de o traducere era vorba), eu cu nervii şi chiar cu sănătatea la pământ. Nu mai vorbesc de crăpătura din obraz. Vorba lu' o prietenă: "Pe-asta o coasem!"
În rest, n-am avut timp de nimic. Şi câte am mai văzut de care aş fi povestit.

Mesaj scurt

Pentru că acuma sunt în criză de timp:
Constat cu stupoare (nu ştiu de ce, că doar nu m-am uitat niciodată atâta de atentă) că sunt tot felul de gadgeturi pe care nu le cunosc pe blog. Promit că-mi fac timp şi mă ocup.
Am avut o săptămână horror despre care o să povestesc numa să am un pic timp de concentrare.

Duuamne, pe ce lume trăim...

M-am întâlnit cu doamna învăţătoare. E incredibil s-o văd parcă neschimbată.
Dintr-una în alta, "ce mai e nou", am ajuns să vorbim despre aglomeraţia din oraş şi părerea mea cum că sunt prea mulţi părinţi care-şi cară odraslele la ore cu maşina. La care îmi zice: "Stai să vezi că au fost părinţi care au făcut cerere la director să-i lase să intre cu maşina în curtea şcolii şi să-i debarce fix pe scările de la intrare."
Sincer, mi-a picat faţa. Asta pe lângă cererile de "nu mai faceţi alfabetul în clasa I că şi-aşa copiii îl ştiu de la grădiniţă", "nu folosiţi metode corespunzătoare" etc. etc.
Acuma e adevărat că generaţiile se schimbă constant (doamna mea îmi mai zicea că a trebuit să se pună serios la punct cu tehnica, pentru că de multe ori copiii au întrebat-o, în calitatea ei de arbitru absolut, "nu-i aşa că, dacă apeşi tasta nu-ştiu-care, se întâmplă aia?"). Dar hai să fim serioşi: dacă ele sau ei, învăţătoarele şi învăţătorii noştri, nu ştiu metode de predare/învăţare, comportamentul şi firea copiilor, atunci cine să le ştie?
M-am tot gândit zilele astea la ce am învăţat eu de la dascălii mei de-a lungul timpului, ţinând cont că sunt în al optsprezecelea an de şcoală. Şi cred că am învăţat multe, nu doar informaţie. O să-mi fac timp zilele astea să scriu şi un post pe tema asta.

Un lucru e clar..

...vine sfârşitul lumii!!!
De fapt, alt lucru e clar: de la marii conducatori ai lumii la babele din faţa blocului meu, toţi vorbesc de criza economică mondială, o treabă care pe mine mă depăşeşte complet. Toate se scumpesc (OK, nimic nou în asta), pică băncile (aha, vedeţi dacă vă încredeţi prea mult în ele, aha, aşa păţiţi, aha, o să rămâneţi fără baaani!).
Îmi vine să râd. Adică, se ştie (pentru că nu e prima dată!) că, într-o criză de-asta financiară în care pică vreun colos bancar (de obicei, american - aha, aşa vă trebe dacă vă încredeţi prea mult în "ochiu' dracului"), se întâmplă să mai falimeteze o serie de bănci micuţe. Nu-s un geniu economic, dar am citit şi eu una alta. Ce se întâmplă? În mare parte, lumea se panichează. (Normal, pentru mulţi şi o mie de dolărei e o avere.) Rezultatul: retrageri masive de bani din conturi. Ori nici o bancă n-are efectiv toţi banii care-i învârte scriptic. Şi, jap!, falimentează. (Bine, ce zic eu acuma e un fel de Economics for dummies, eu fiind ăl mai de frunte dummy. Procesul e mult mai complex de-atât şi, pentru cine are nervi, poate să-l investigheze până nu mai poate.)

Concluziile mele la toată problema asta:
1. Dacă vrei să fii cu adevărat pervers, poţi să creezi isterie în masă. Pentru că e atât de simplu. Veştile proaste circulă mult mai repede decât alea bune, iar, când vine vorba de bani, nu mai vorbesc...E suficient să lansezi zvonul cum că X sau Y bancă falimentează, că ţi-a spus ţie cineva care ştie pe cineva - principiul "friend of a friend"- , deci e din sursă sigură, da, mă, dacă-ţi zic că respectivul lucrează acolo şi ştie siguuur!
Ceea ce deja se întâmplă. Că tot ziceam ieri de era informaţională, am auzit ( mda, de la cineva, :)) că ar circula pe mess informaţii de genul ăsta. Încă n-am primit nimic, dar mă aştept la asta.

2. Nasol e de toţi ăia care au credite în euroi sau alte valute şi pe care trebe să le plătească. O vreme o să scoată mult mai mulţi bani din buzunar.
Ha! Vedeţi dacă n-aveţi încredere "in the almighty leu greu". Eu n-o să plătesc mai mult creditu' pentru compu' meu cu balamale.

Era informaţiei

De prea multe ori luăm lucrurile de bune, fără să ne mai gândim cu adevărat la ele. Nu suntem în stare, mai niciodată, să apreciem ce avem în faţă. (De exemplu, eu stau acuma cu laptopul în faţă, conectat prin wireless la internet, deci, pot spune, am acces la toată lumea. Acu' nişte ani nici nu visam că odată o să am propriul meu comp portabil cu balamale, dar mai că o să am lumea la un click distanţă.)
De unde până unde mă apucă şi gânditul ăsta: stăteam de vorbă cu mama despre Familie. A noastră, cu toate ale ei pe care le ştim şi noi de la ce ne-au povestit mamele, bunicii şi chiar străbunicii (de fapt, străbunicile că la noi muierile îs alea longevive - 90+). Mai avem şi ceva documente şi, probabil, dacă ne-am interesa mai mult de problema asta, am afla şi mai multe: ne tragem din Banat şi din Ardeal, zone care au fost sub stăpânire habsburgică, aşa că un drum până la Viena la arhive ne-ar satisface curiozităţile referitoare la acţiunile străbunilor.
În orice caz, din ce mai avem şi noi pe-acas, am constat cu stupoare! că, în '43 (plin Război Mondial, pe când zona asta era, din nou, sub ocupaţie), Ion - tata lu' mama - şi Neli - soră-sa - cumprau o batoză şi o motomaşină (parcă - o să verific). Ba mai mult, în '56, acelaşi Ion cumpăra un tractor (în plină eră a deportărilor, arestărilor şi după vremea trimiterilor la Canal, adică la moarte). Ca fapt divers, după vreo 2 ani a dat colectivizare peste ei şi le-au luat tot, iar pe Ion îl cărau pe la Lipova la (probabil) re-educare (a se citi bătaie).

Concluzia e că eu vreau motomaşina înapoi!

Am scris azi cât alte dăţi într-o lună...

Dar mi-am adus aminte de o leapşă de la Tomata despre biblioteca personală. Pozele-s făcute cu un telefon, dar se vede ce trebe. Nu-s artistice sau mai ştiu eu ce, sunt doar informative.

Part 2

Să revenim.
Copiii de azi nu mai ştiu nimic. De fapt, nu mai ştiu nimic bun. Nu mai ştiu cum să se comporte în lume, pentru au parte de părinţi care, în afară de faptul că îi cocoloşesc şi le împing totul sub bot pe tavă, nu-i învaţă nimic din ce le-ar putea fi util.
Şi, tot aceşti părinţi, au impresia că plozii lor sunt nişte îngeraşi cu aură roz. Mda...Pentru că nu-şi mai ocupă timpul cu politeţurile ( "So passe!"), mici demoni au timp pentru te miri ce altele.
Se poate spune şi că exagerez, că tot timpul au fost copiii mai buni sau mai răi, mai ascultători sau mai obraznici, că ce-a fost, este şi va fii. Probabil.
În altă ordine de idei, azi este şi prima mea zi de şcoală din anul final al încă unui ciclu. Ce-am rezolvat? Mi-am aflat orarul, care, vorba unui prieten, suge. Mi-am refăcut cardul euro26 să mai am parte şi anul ăsta de ceva reduceri de transport ÎN COMUN (că-s ecologistă!). Mi-am vizat carnetul, dar nu şi legitimaţia la bibliotecă, fiindcă - ta-da-dam!! - în sfârşit avem parte şi de clădirea nouă (bine, ca la noi, încă nu e gata chiar tot, abia de luni etc.).
Se rezolvă ele toate. Chiar şi aia cu orarul...că, dacă nu, sincer nu ştiu ce prezenţă o să aibă domnii profesori vinerea de la ora 8.
Mai trist e că, deşi am fost Speedy Gonzales, n-am mai prins cursul care începea la 12 şi acuma bag un mint rubbing românesc şi aberez la greu pe blog în barul infect. Măcar s-au mai modernizat şi ăştia şi şi-au pus wireless.
Tineretul creator studenţesc nu mă impresionează, mai ales că parcă-s speriaţi de bombe, deşi toţi vor să pară cuul.

Copiii de azi sunt sunt făcuţi să fie inapţi

Pe lângă faptul că jumate din oraş e centură pentru tiruri, de unde rezultă traficul infernal, nu doar dimineaţa, ci oricând, a început şcoala. Bun...a început de ceva vreme şi mai nou s-au întors şi studenţii, de unde rezultă HAOSUL.
Dar ce nu înţeleg eu e de ce părinţii îşi duc copiii la şcoala cu maşina? Zic asta pentru că am stat şi am analizat problema şi am avut şi o confirmare. Undeva la jumate din maşinile care se înghesuie dimineaţa pe străzi (şi ne înghesuie şi pe noi restu') cară odoarele la ore.
Cum se face că părinţii noştri ne puteau lăsa să mergem cu mijloacele de transport în comun sau pe jos, ne lăsau mai mult sau mai puţin cu cheia de gât, ne învăţau să ne aprindem singuri aragazu' ca să ne încălzim mâncarea odată ajunşi acasă (mama, de ex., a găsit o metodă ce implica aprinderea unei lumânări înainte şi dup-aia urma să aprind şi aragazul, că, pe atunci, nu existau sculele alea deştepte - brichetele alea lungi... asta ca să nu mă ard la degete)...etc., dar parinţii de azi nu-şi lasă pruncii nici să respire singuri. Şi ne mai mirăm că-s nişte inapţi. Ăştia micii nu mai ştiu să facă nimic. Mai vrem de la ei să citească. Ce să mai citească, ce să mai producă într-un mod construnctiv când ei nu-s în stare să se producă singuri până la şcoli?
La asta cu mersu' cu troleu' la şcoală am primit un răspuns absolut halucinant: "E periculos!". Poftim?!?! Ce-i periculos? Sau...pentru noi nu era? Sau...ce-i aşa de periculos? Să înveţe să se comporte civilizat "în lume"? Mda. Asta cam aşa e. Toţi copiii sunt gălăgioşi şi plini de energie, dar nu despre asta e vorba. Cum rămâne cu "să nu te împingi în oameni", "să cedezi locul persoanelor mai în vârstă", "să nu fii obraznic"?
Mie îmi place să citesc când merg cu mijloacele în comun. Că e un timp mort şi pierdut altfel. Şi mai îmi urlă şi muzica în urechi. Dar niciodată atât de tare încât să n-aud sau să nu văd ce se întâmplă în rest. Şi ce păţesc??? Ce păţesc??? Mă trezesc cu vreo 3 puştoiace peste mine, la care le-a atras privirea cuvântul "sex" (uuaaaaa!!!) dintr-o carte ce-o citeam. Că, dacă citeau "pâine", nu s-ar fi agitat atât. Şi n-au avut nici măcar bunul simţ să se uite finuţ şi să râdă înfundat, că, vai, Doamne, ce-or văzut ele. Şi zic asta din moment ce mi-au atras atenţia şi de la citit şi de la muzica din urechi.

O să continui un pic mai târziu. Că mai am de zis.