Am tot cugetat zilele astea dacă să mă pun să comentez sau nu. Ar trebui, în mod normal, să mă iau de profesorii de limbă şi literatură română, dar, dacă îi bag pe toţi în aceeaşi oală....poate greşesc. Aşa că mă leg de sistemul care le permite "profilor de română" să-şi bată joc, în definitiv, de cultura română şi modul cum o reprezentăm, de cele mai multe ori, prost, dacă nu deloc, în afară.
Abia acum, după ce am terminat o facultate (şi aproape şi un master) de profil, pot spune că e varză treaba.
La nivel de studii medii, cerinţele nu sunt, neapărat, imposibile. Dar nu sunt nici medii, în sensul de "făcubile" de majoritatea şi şi cu notă mare ( pentru înţelegerea mea, ce trece de 8,50). Sau sunt absolut acceptabile, dar nu cu ce lasă "ză sistem" să intre la predat.
(Fac o mică paranteză: îmi dau seama că-s haos, pentru că prea vreau să le zic pe toate deodată, dar încerc să explic cât mai bine ce vreau să zic.)
O iau cu exemplele:
Io. Personal, deşi am nimerit la "Litere", nu pot zice că am avut de când lumea o afinitate extraordinară faţă de materia asta. Mi-a plăcut să citesc şi am avut impresia că pot înţelege şi dedesubturile. Dar elanul meu hermeneutic a fost, nu o dată, bruscat şi turmentat "la clasă". În liceu, am avut o profesoară extraordinară şi, cu toate eforturile ei, abia în facultate m-am luminat de una sau alta, treburi, de altfel, elementare, dar explicate ori insuficient, ori nu "băbeşte", să înţeleagă tot prostu'.
Alţii. Ei, când vine vorba de alţii, deja se împute treaba. Restu' se împart, după mine, în cititori sau ne-cititori.
Primii, cu afinităţi clare, au căpătat o anumită înţelegere, mai bună sau mai rea, a fenomenului literaturii. De fapt, ca să fiu sinceră, nu cred că îi prea interesează fenomenul în sine, ci doar plăcerea lecturii şi posibila descoperire de "adevăruri".
De ultimii...apăi nici n-are rost să obosesc tastele: ei nu citesc decât eventual ziare (şi ăsta-i deja un caz bun), instrucţiuni de utilizare şi cutiile de detergent în procesul facerii de la toaletă. (Nu dau cu paru', doar subliniez un adevăr.)
Dar asta era despre ăi mari, care au terminat cu liceele şi pe care, în definitiv, îi doare-n cot de mecanismele literare.
Revenind la ăi mici. Mi-am luat asupra-mi responsabiltatea re-educării unui tânăr de-a doişpea. Nu e pe bani - nu săriţi cu Fiscu' pe mine - e pe plăcere. A mea de sadică ce mă aflu!
Tânărul în discuţie, o mai veche cunoştinţă de-a mea, pe care l-am antrenat într-ale limbii române acu' 4 ani când se punea problema "Capacităţii" (de literatură atunci nu m-am atins, că avea omu' o bunică fostă profesoară de română care i-a explicat una alta; între timp, doamna, care oricum e ieşită de ani buni la pensie, i-a zis că nu se mai pricepe...nu că n-ar mai ştii femeia ce a predat o viaţă, doar că nu mai pricepe "ză sistem").
Omu' meu, la care încă nu i-am zis, a cam uitat din regulile gramaticale de bază. "Păi, la info nu se face gramatică." Eh, şi ce?!? De-aia trebe să uiţi? (Ne ocupăm noi şi de asta la timpul potrivit.)
Dar să revenim la preocupările actuale: marea literatură română, neînţeleasă, neîncadrabilă, neliniară, ne-,ne-ce-mai-vreţi-voi. Degeaba am încercat eu s-o iau cronologic, că băiatu' avea probleme cu simbolismul şi Bacovia (care, precum ziceam într-un articol anterior, e emo).
Care e problema? Că, vorba aia, în ce priveşte simbolismul la noi, în legătură cu cerinţele de la Bac, se discută doar Bacovia, pe care-l faci din gleznă: nevroză, pesimism, melancolie, spleen, oraşul de provincie dezolant, solitudine, plictis, prăbuşire psihică, ceva despre cromatică, mai bagi, după caz, de-o boală sau de-o apă care dezintegrează şi jap! ai un comentariu pertinent cam la orice-ar fi scris Bacovia - asta în conformitate cu cerinţele profesorilor. Mai aminteşti pe la începutul eseului de-un Baudelaire şi de Corespondenţele sale şi-ai dat pe spate audienţa. Simplu, nu? Ca şi cum ai rezolva o ecuaţie de gradul 2.
Problema este că tânărului meu prieten aceste informaţii nu i-au fost transmise, sau, în orice caz, nu de profesor. De ce? Păi, pentru că domnul profesor a cam uitat-o pe-aia cu "procesul de învăţare e făcut dintr-un prim stadiu de predare" (prin care eu înţeleg "predare de către cadrul didactic") şi i-a pus pe copii la treabă: "eseuri" de treij' de pagini pe simbolism şi Plumb(numa poezia, nu tot volumul). Între noi fie vorba, pe simbolism s-au scris rafturi întregi, dar la astea n-au acces puştanii de liceu. Ori despre generalităţile curentului şi un "comentariu" pe Plumb - 2 strofe de câte 4 versuri - cât, Doamne iartă-mă!, poţi să scrii?? 3-4 pagini. Maaaxim! Ce depăşeşte, vă zic eu că e aberaţie inutilă.
Mai mult, băiatu' nici nu auzise de Baudelaire, şi nu pentru că ar fii el aşa varză, ci pentru că NU i s-a spus. Asta pentru că didacticul cadavru, un ins cu întrebări care mai de care mai încuietoare (faimoasă e aia cu "la ce număr de casă sătea Otilia" - neştiinţa fiind "răsplătită" cu un 1(unu), pentru că e clar că, dacă nu ştii, n-ai citit romanul - logic, nu?!), a băgat într-atât spaima în copii, încât nimeni nu se riscă să "păstuiască" în eseu un nume pe care nu e sigur cum se citeşte. Cum zici tu? "bodler"? Sigur nu e "baudelaire"?(A se citi pe litere.)
Acestea fiind spuse....şi, ohooooo!, câte ar mai fii...vă zic: "ză sistem" e de vină, pentru că permite ca asemenea exemplare să existe în continuare. Nu e singurul, nici primul şi, din păcate, nici ultimul. E mare păcat că, în loc să se încerce atragerea tineretului creator înspre valorile noastre culturale, alea puţine care îs, se promovează, prin ignorarea nevoilor imediate, prostia, incoerenţa, imbecilitatea, inepţia, cultura superficială (şi asta e deja ceva pozitiv, că se presupune că ai măcar de-o ciorbă, chiar dacă e limpede)...etc. etc.
Şi ăsta ar fi doar cazul "românei". Să nu mă porniţi pe "engleză" că fac explozie!!
