Leaaaapşăăăăăă!!!

Aşa se întâmplă: ieşi la o expoziţie de fotografie de-a unor prieteni. Eşti până peste cap îngropată în lucru, dar îţi mai poţi permite, totuşi să mai stai şi la o cafea. Toate bune şi frumoase, muţi fizicu' din Cărtureşti în Funky şi te întâlneşti cu o fostă colegă de facultă, una din alea cu care ţi-a plăcut întotdeauna să stai de vorbă, cu care ţi-ai promis de 2!!!! ani să ieşi la o cafea. Nu-i nimic. Niciodată nu-i prea târziu. Dintr-una în altă, o agasezi să te ia colaborator la un proiect de-al ei (cred că v-aţi prins care), după care îţi trânteşte şi o leapşă'n miez de noapte. Ştie că eşti la job, nu de alta... :-)

Aşa că de la Cristina-cretzulina, iată!

SUNT: un cârtiţoi, după cum mă alintă fetele; un taur (sau un berbec??) şi-un şobo', după zodii. În rest, sunt Andra.

AŞ VREA: să fiu foreeeever young, I wanna' be ... foreeever young. Măcar în suflet.

PĂSTREZ: optimism. Şi păru' de la prima tunsoare.

MI-AŞ FI DORIT: să aleg mai bine în unele momente, dar...în rest, îs ok.

NU ÎMI PLAC: războaiele, violenţa, prostia, ignoranţa etc. Ştiţi voi....

MĂ TEM: să nu orbesc dacă fac operaţie la ochi. Şi de şerpi.

AUD: multe, dar ascult la puţine.

ÎMI PARE RĂU: că am cărţi necitite, că nu am câştigat până acum la LOTO şi că am supărat-o în timp pe mama ( chestii light, oricum, de-alea de copii).

NU SUNT: nimeni altcineva decât cele menţionate la "SUNT".

DANSEZ: puţin în ultima vreme, dar frenetic.

CÂNT: doar când sunt singură sau când e muzica atât de tare că oricum nu mă aud.

NICIODATĂ: nu vreau să uit să plătesc facturile la RDS sau UPC, dar se-ntâmplă.

RAR: nu fac ce doar ceea ce vreau eu şi numai pentru persoane speciale.

PLÂNG: nu recunosc nimic!

NU SUNT ÎNTOTDEAUNA: o persoană plăcută. Dar mă strădui să fiu.

NU ÎMI PLACE DE MINE: când mă oblig să fac mai multe decât pot duce.

SUNT CONFUZĂ: Ce?

AR TREBUI: să realizez că-s bună.

Mai în glumă, mai în serios, e ora 3.00 AM. Pasez leapşa. Luaţi-o, că nu mai văd tastatura bine să scriu mai mult. Cu toţii.

RIUF şi RIMME 2009

Cumva în asentimentul precedentului post, sunt mândră că pot să dau şi veşti bune. Pentru cei dintre voi care vreţi să mergeţi la o facultate prin străinezia sau să urmaţi un master serios, există RIUF - Romanian International University Fair şi RIMME - Romanian International Master & MBA Exhibition.
Aceste două evenimente (duuuaamneee, ce păcat că nu existau şi "pe vremea mea") vor să ajute tineretul creator să plece la studii şi s-o facă pe banii altora (a.k.a. cu burse - cum e normal). RIUF-ul vine şi în Timişoara, pe 19 martie, asta pe lângă Bucureşti şi Iaşi, însă, din păcate, RIMME stă numai în Bucureşti, pentru că e la prima ediţie şi deh! se duc şi ei unde-i mai mare locu'.
În orice caz, m-am uitat peste site-urile lor ( o să urmeze şi câte-un blog) şi, din universităţile care propun mastere şi MBA-uri, vor fi prezente şi la Timişoara la RIUF.
Oameni buni, care puteţi şi sunteţi interesaţi, check it out, că poate-poate plecaţi pe dincolo.

Pretenţii de absolvent

Nu ştiu dacă să râd şi să le dau dreptate sau să mă enervez şi să-i porcăi româneşte, pentru că amândouă variantele merg, sunt la fel de bune şi corecte.
Despre ce e vorba? Simplu. Citesc presa. N-am mai făcut treaba asta de vreo săptămână şi eram curioasă de ce se mai petrece. Şi dau peste unul din articolele de umplutură din ziare, alea cu şi despre truisme. Articolul îl puteţi citi şi voi aici. Eu nu dau nume, nici declaraţii, că, până la urmă, nu e de vină autorul articolului că trăim într-o ţară de idioţi.
Pe scurt se prezintă MAREA PROBLEMĂ a absolvenţilor care, văzându-se cu diploma'n mână, se hotărăsc să-şi ia "gioburi" (dacă "job" n-o să intre ca "giob" în curând în DOOM ca normă...mare minune!!!). Eh, şi tineretu' creator nu mai e mulţumit de bătaia de joc a ofertelor salariale şi atunci cere sumă!! Adică, nu vrea un 7-8 000 de lei beliţi şi cere şi el mai mult de început...aşa, un 1 400. La care se dă un răspuns ceva de genu' : "Voi habar n-aveţi, da' cereţi!" şi, my personal favs, ( de la firmele de recrutări ...sau, nu ştiu,.... de la angajatori) "Reveniţi la realitate!!"şi "tinerii trebuie să-şi găsească propriile repere, nu să se ieie după ce zic unii sau alţii".
Şi aici intervine şi dilema mea. Cât ar trebui să ceară un absovent? Cât e suma decentă? Că sigur nu e nici 7-8 ooo de lei şi nici 1 400. Mai trebe plusat.
OK. Printre absolvenţi, majoritatea nu-şi merită diploma, dar asta numai pentru că sunt varză, habar n-au, nu-s buni de nimic, ar fi trebuit să se oprească undeva la plimbat gâştele pe izlaz, dar nuuu!, ei au diplomă! Deci, nu pentru că ar fi făcut o facultă "no name", că puteau să facă orice facultă de stat cu prestigiu ( şi eu ştiu oameni foarte capabili, care pur şi simplu n-au vrut să se streseze şi bine-au făcut), ci pentru că au creier de găină.
Mai e şi minunata categorie "n-am lucrat o zi, da' cer 1 000 de euroi, numa pentru că pot! ". Fuck off!! Cine vă şi dă??
DAAAAAR:
Cuuuuum dracu' să te descurci cu 800 de lei, de ex., când se presupune că trendul este înspre a te descurca singur. Fără ajutor de la părinţi. Eventual, cu plată de chirie. Sau de credite. Cuuuuum?????? Să-mi explice şi mie cineva. Asta e bătaie de joc. Şi nesimţiţii ăştia zic că e salar mare ăla de 1 400 de lei. Cuuuuum?? Pe ce planetă? Aaaaa!!! Da!! Pe planeta unde o femeie de servici (no offence pentru nimeni!!) ia mai mult decât un absolvent de facultă. Pe planeta unde, dacă ai făcut o facultă şi vrei să te faci femeie de servici că a-i câştiga mai mult, lumea s-ar uita la tine ca la ciumă. Pe planeta unde se merită să mergi la căpşuni în Spania sau la şters de copii la fund cu au-pair decât să stai la tine acas.

Nici n-are rost să mă mai enervez. Fac riduri. Aiurea.

Home Office

Egzistă o posibilitate să mă apropii din ce în ce mai mult de jobul ideal. Ala care îţi lasă suficient timp să te ocupi de suflet, dar în acelaşi timp îţi aduce şi destui bani în buzunar ca să îţi permiţi să te plimbi pe unde vrei....chiar dacă acel loc e în prima cafenea din drum. Mai rămâne doar aia cu timpu' liber. Nu mă prea încântă ideea de 21 de zile libere pe an. Adică, e foarte probabil să nu-mi iau nici măcar atât, daaaaaar, totuşi, una e când ştii că poţi să pleci oricând, da' tu lucrezi ca orbu' pân' la epuizare, şi alta e când cineva te obligă să ceri concediu cu o lună înainte.
Free lancer, PFA, meserie liberală - toate sună cam dubios, mai ales când vine vorba de pensie!! Ce ne facem la pensie!?!?!?!?! E o problemă care merită investigată şi asta cu pensia, deoarece ideea de pensie privată sună din ce în ce mai bine. Ştiu că plătesc să am bătrâneţile asigurate. Păcat că nu prea am eu încredere în ăştia cu asigurările lor cu tot. Adică, să fim serioşi, criza de la cine vine?!? Să mă pregătesc eu o viaţă întreagă să devin o bunicuţă care face prăji' la nepoţi şi se plimbă prin lume şi ţeapă!?!?! Pe de altă parte, nici în minunatul sistem de stat nu poţi avea încredere şi nici nu cred că trebuie să mai avem prea multă. Dar asta e altă poveste....
Să revenim...Acum întunesc primele 2 din cele 3 mari calităţi ale jobului ideal (lucru plăcut sau măcar uşor, bani mai serioşi, timp flexibil - ceva gen project-based). Maaai una! And I'm set!
Până una-alta, lucrul ăsta de-acas are avantaje şi dezavantaje. Pfffhahahahahah!!! Bun. Deci are Avantaje, iar dezavantaju', siiiimguuuuruuul, e că eu mi-am transformat la un moment dat camera în dormitor şi-atât. Iar acuma trebuie să găsesc o soluţie să stau ceva mai confortabil şi cam ca la un birou. În rest....toate bune şi frumoase. M-am gândit la un fel de scaun-fotoliu-ceva-de-genul plus un soi de mini-birou.
Concluzie: trebe să merg la cumpărături.

Schimb de cărţi

Schimb de Cărţi Timişoara, duminică, 1 martie, ora 15, Funky.

I am back in business!!

Săptămâna de haos s-a încheiat cu succes. Pe scurt, a trebuit să fac 4 joburi pe zi timp de o săptămână...mai mult decât poate un om normal să ducă. Dar am scăpat cu viaţă, cu promisiunea să nu mai fac atâtea deodată niciodată.
Între timp, trebuie să-mi readun ideile, să-mi refac liniştea şi ordinea şi ne reapucăm de treabă.

Săptămână de groază. Stop. Nici timp de respirat. Stop. De dormit, nici atât. Stop. Cârtiţoiu' vrea weekend. Stop. Mai e până atunci. Stop. Scris puţin. Stop. Nu avut timp. Stop.

Valentine'(i)s gay sau Ballentine's day?

Cam asta e concluzia la care am ajuns aseară împreună cu prietenii mei cu care am ieşit (cei 7-8 sau 15, că...am pierdut numărătoarea)...Adică, am vrut şi noi ca oamenii să ieşim la un suc, o bere ceva sâmbătă seara. Oameni ocupaţi în restul săptămânii, măcar atunci să ne fie bine.
Oricum, mergeam în Setup la concert P-NAL dup-aia, deci aveam nevoie de-o masă mare vreo oră-două.
Ţi-ai găsit...
Prima eroare majoră: întâlnire în Unirii la ora 21. Şi-am zis că nu mai facem aşa fără să ne rezervăm vreo masă pe-undeva....dar nuuuu!!! Noi nu ne învăţăm minte niciodată.
A doua: ora 21 e, aşaaa, un reper...că, de fapt, ne-am reunit pe la 22 cu iniţialii "cei 7-9 fantastici".
Şi magic no. 3: Valentine's Day.
Dintre cele mai stupide sărbători pe care poa' să le sărbătorească românii, asta le bate pe toate. Bonus: şi e şi importată.
1. Ţinând cont că România asta a noastră e o ţară majoritar ortodoxă, să-mi arate şi mie cineva unde dracu' e Sf. Valentin ăsta pe calendar. Iar, pentru cei de alte confesiuni, să-mi explice şi mie cineva cine îl şi sărbătorea înainte de acu', să zicem, 15-20 de ani...
2. Iubirea, dacă există între doi oameni, e, după mine, un sentiment atât de intim, încât:
a. nu trebuie afişat în public (mă dezgustă meduzele buză'n buză);
b. ca să fac cadouri la my significant other, n-am nevoie de "zile speciale".
c. după cum spunea o prietenă de-a mea, "Uaaaa! Ce tareee!! Îţi duci gagica'n birt!!"
3. De ce ai avea nevoie de o "sărbătoare" ca să-i arăţi dragostea?
4. De ce să te simţi aiurea că n-ai pe cineva de Valentine's?

Ce-am văzut, în schimb în oraş, pe lângă greţoşenii cu inimioare şi baloane roşii, o grămadă de tipi sau tipe singuri(e), care nu erau ieşiţi aşa ca noi "între prieteni", ci la agăţat. Se vede pe ei! Punct!

Mă depăşeşte.

Mi-s fabuloasă!!

Deci, vă rog frumos! Dacă Tomata spune, ştie ea ce ştie. (Pss, ştiam şi eu că sunt...numa' nu mai zii la nimeni. :P)
Din câte am văzut eu că merge treaba cu fabuloasele, ideea e să o pasezi mai departe. Acuma, pe principiu că nu citesc ce nu-mi place, toate domniţele din blogroll-ul din stânga îmi plac : Tomata mai sus menţionată, Ama, NuMaPlictisi, Gloria, Rebeca, plus nebuloasa, gemenele...oricum...pe lângă ele, mai sunt nişte domnişoare pe al căror blog am intrat şi am râs cu lacrimi...sau mi s-a strâns inima ...
Şi mai sunt şi acele fabuloase ne-bloggeriţe care se ştiu ele care sunt ...
Pusi.

Întrebare

Se ia una bucată cafenea chik şi se vrea să se organizeze evenimente. Ce să se facă acolo?
Oameni buni, săriţi cu ideile.
Iar, dacă aveţi şi vreun eveniment care necesită găzduire, let me know să vedem ce putem face.

P.S. Nu mi-am deschis cafenea, deşi ar fi frumos. :)

Filmele tinereţilor

Am văzut la "obsedatul cinefil" de Richie că vorbea ieri ceva de filmele de aur, alea care ne-au mâncat nervii de copil şi ne-au distrus pe veci... Şi mi-am adus aminte şi eu de unele, pe care încerc că le categorisesc într-un mod sau altul:
1. filme cu bătăi şi karate - au fost câteva, dar sincer nu-mi aduc aminte de nici unul prea clar; pe lângă Van Damme şi Stallone, ţiu minte că-mi placea de Bruce Lee, deci îl bate pe Van Damme, q.e.d.
2. filme de pe casete video - eu n-aveam video acas', dar aveam nişte prieteni de familie dotaţi, aşa că am văzut E.T. de vreo 6 ori şi Dirty Dancing de vreo 4, ambele în germană, o limbă pe care io n-o prea cunosc...Nu-i bai, că era mai bine ca vocea inspidoidă care titra în româneşte. (No offence şi tot respectu'!!)
3. seriale - Dallas, da? Cum nu citeam încă la TV, o chinuiam pe mama cu recitatu' şi nici până azi nu ştiu dacă îmi citea tot (oricum, de la treaba asta, printr-a doua deja îmi citeam singură ecranu')
- Twin Peaks - şi acuma mi se ridică păru' pe ceafă când îmi aduc aminte de senzaţiile tari din copilărie. Adică, nenea ăia răi de la CNA cu "interzis minorilor sub...." chiar ştiu ei ce fac şi vorbeşte experienţa, că eu de la serialu' ăsta nu mai mergeam nici la budă singură. Mama trebuia să vină cu mine de mânuţă, să-mi aprindă becu' şi să stea acolo de pază. Şi vorbesc serios că aşa era!!! Plus, copil cu imaginaţie bogată, nu-mi era frică de pitic, dar aveam impresia că BOB iese de peste tot şi nici în zi de azi nu pot să ascult melodia aia de pe generic.
4. horror - fost copil uşor impresionabil declar nule amintirile de la filmele horror...sau?? De unde să încep?
- Păsările - vreo câteva săptămâni din vara aceea fatidică în care am vizionat la sat pe TVR1 această minunăţie cinematografică (fără nici o urmă de ironie) m-am tot benoclat după păsări prin pomi. Dacă mă atacă?? Şi-mi scot ochii?? Şi mă mâncă?? Trebe să subliniez faptul de mare importanţă cum că şi acuma mă mai uit ciudat când văd un stol de ciori prin pomii din spate de la Catedrală....
- Fălci - ănazăr clesic. Multă vreme n-am fost liniştită să merg la toaletă (dacă sare de-acolo??? Adică, ce contează că n-ar fi încăput, e apă în WC-u', nu??) sau să fac baie în vană... Vă daţi seama dacă stăteam pe malu' mării ce haos ar fi fost.....
- Psycho - mai puţin sânge, mai multă futere psihologică (pardon my French!).
5. SF-uri - Alien - vaaaai, cum îşi mai deschidea ăla micu' guriţa...Mă refer la ăla micu' din gura lu' ăla mare. You know what I mean!
- ceva mai târziu am văzut şi Predator - tot ce-mi aduc aminte e scena aia cu ăia cu maţele pe-afară din junglă...

N-am vrut să transform acest post într-o enumerare a filmelor de groază care mi-au mâncat neuronii când eram micuţă, dar se pare că de astea îmi aduc cel mai bine aminte.
Dacă mai vrea cineva să împărtăşească...e liber s-o facă!

Din seria "cum ar fi dacă"

Nu ştiu alţii cum gândesc... dar eu m-am întrebat de multe ori cum ar fi dacă aş avea posibilitatea să mai fac liceul o dată şi să fiu în clasă cu prietenii mei de-acuma. Sau, o facultă-ceva. Şi să fie din aia cu profi care mai de care, de-ăia care-ţi dau emoţii la fiecare pas. Şi să fac toate prostiile pe care nu le-am făcut la vremea respectivă: să-mi port uniforma (da' nu cum făceam în liceu că o purtam în ghiozdan), să mă cert cu profesorii, să sar gardu' ( la propriu şi mai des), să stăm într-o chestie gen internat, să mâncăm la cantină....Din astea.
Pfuai! Idee: să faci o tabără de-asta. Şi să nu vă vină idei să-mi furaţi genialitatea, că vă cer drepturi de autor.
Citeam la domnul Morar pe blog ceva de genu' "cum se mai dau diplomele pe bani" şi zicea că a absolvit şi el aceeaşi minunată instituţie, UVT. Alta era discuţia acolo, dar zicea ceva de genul că dacă ar mai face o facultate probabil că ar proceda la fel ca prima dată, adică mers la cursuri, învăţat pentru examene etc. Şi mă gândeam ce tare ar fi să fii coleg cu astfel de oameni. Exact aşa cum sunt ei acuma.
O doamnă profesoară de-a mea de la master ne-a povestit cum, înaine de '89, o altă doamnă profesoară la Facultatea de Mate, parcă, s-a supărat din nu ştiu ce motive pe colegii ei, a ieşit în pensie şi s-a înscris din nou la facultate, la o altă secţie. După care a purces la a-şi teroriza toţi foştii asistenţi sau colegi-profesori, în acelaşi timp ajuntându-şi noii colegi-studenţi. Vă daţi seama că doamna era doxa la orice materie şi că-i încurca de numa' pe noii ei profesori. Ba mai mult, când s-a interzis fumatul în instituţie (tot 'nainte de '89, ca să nu mai credeţi că astea-s treburi recente), în speranţa că scapă de ea de la cursuri şi seminarii, i-au dat în primire paza coridoarelor şi a cabinetelor. Drept urmare, i-a aşteptat pe nişte domni profesori vreo 3 ore în faţa cabinetului. (Fumau înăuntru, n-au vrut să-i deschidă, aşa că i-a aşteptat până au ieşit.)

Despre facturi

Ţinând cont că în ziua de azi şi unu' de 3 ani are un mobil, pot spune cu sinceritate că mai toţi avem facturi de plătit. Acuma că-s personale sau ne trimite mama, asta-i altceva.
Printre atribuţiunile mele de co-locatar şi fiică intră, normal, şi nişte facturi de plătit. Nu e greu, dar uit. (Asta că tot ziceam ieri de lecitină...) Am facturile "mele" - telefon+rată laptop, de care nu uit pentru că Orange-ul trimite notificările pe telefon şi e cam greu să ratezi un mesaj. Şi cu asta ştiu şi de ce am de plătit la bancă.
Problema se pune când e vorba de facturile de la UPC şi, my favourite internet provider, RDS. De astea cam uit.
Acuma, UPC-ul ca UPC-ul. Ăştia mai trimit o factură - o treabă, mai ştii că, dacă nu plăteşti, ai toate şansele să te taie. Au instituit de-a lungul vremii un fel de frică cvasi-dictatorială cu care nu-ţi prea permiţi să te pui. Dar şi ăştia te taie după ce ai depăşit un număr mare de zile. Cât exact nu ştiu, dar trece bine de 30 de zile.
În schimb, RDS-ul care ni s-a strecurat în suflete cu promisiunea de net ieftin şi 24 din 24, care ne-au dus cu zăhărelu' în mirajul world wide web-ului....cu ăştia e altă poveste.
Cred că toţi ştim că erau vremuri în care puteai să nu-ţi plăteşti factura şi 4-5 luni fără repercusiuni. Eee! Dar iată că i-a lovit şi pe ei criza. Şi acu' vreo 2-3 luni m-am trezit decablată pentru că nu plătisem o lună (eram la a doua). Până când să mă taie, mi-am adus aminte, dar nici nu m-am stresat, tocmai pentru că era vorba de RDS. Adică, ăştia nu te taie niciodată.
Dar, într-o după-amiază, când am vrut să-mi pornesc netu', surprize-surprize!! Sun disperată, pentru că, de obicei, era vorba de un vecin binevoitor care umbla la cutie şi ne decupla pe toţi restu' ca să-i meargă lui bine (las' că nu mai ai tu multă viaţă la noi în establishment). Şi dau peste un hai sictir! care m-a anunţat că "nu v-aţi plătit factura". La care, eu: "OK. Dar am întârziat o lună...Şi-n plus, voi NU TRIMITEŢI facturi ca să ştiu..." (Pe scurt, mi-am plătit factura şi a doua zi a pornit.)
Aici vroiam să ajung, de fapt. La facturi. De 3(?) ani sau mai bine de când sunt client, dacă am primit vreo 10 facturi. Şi şi alea le-am primit după ce le-am plătit cu 2 luni înainte. Adică, ăştia nu-s în stare să trimită nişte facturi de rahat (şi le-am scris că poa' să mi le trimită şi pe mail), da' mă taie dacă am depăşit un picuţ. Şi la "dar alte firme dau notificări pentru aşa ceva", am primit "noi nu suntem alte firme".
Acuma am întârziat iară. Nu o lună, dar am întârziat. Azi mă duc să le plătesc, că nu vreau să am iară surprize. Ieri, au lucrat toată ziua în zonă, drept urmare n-am avut pic de net decât pe la 22. Problema e că nici la ziar nu era net şi-i durea fix în dos că activitatea unei firme e ţinută în loc din cauza lor.

P.S. Eu mai plătesc factura şi pentru un domn. "Plătesc" e, aşa, un termen general, pentru că domnul în cauză are numai telefon şi abonament de-ăla cu 0 lei 0 bani şi minute incluse. Are cost vreo 2-3 lei odată la 3-4 luni. Şi lui am uitat să-i plătesc cei 0 lei 0 bani când m-au tăiat pe mine. Ar fi fost una să-i taie şi lui telefonu', dar nu m-aş fi mirat.

Cine vrea să fie librar?

Post de librar disponibil. Program de muncă de la 8,30 - 13,30. Salariu fix plus bonus din vânzări.

Lecitina! Unde-i lecitina?

Că am mare nevoie. Tot timpul uit câte ceva. De exemplu, acuma, pe drum, mă gândeam la un post şi habar n-am ce vroiam să zic. Adică, în juma de oră, am uitat tot ce vroiam să zic. Şi e cam frustrant.
Şi ăsta e doar un exemplu.
Nu-mi uit niciodată obiecte, pentru că am o ordine în care ele trebuie puse în rucsăcelu' de laptop sau pentru că verific de douăj'de ori dacă mi-am pus ce trebe.
Când plec într-o excursie, în care îmi trebuie haine de schimb, mă gândesc la port. O iau de la desuuri la şosete, apoi tricouri, bluze, pantaloni, geacă (după caz). Dup-aia trec la pastă-periuţă de dinţi, săpun, îmi aduc aminte că am nevoie şi de un prosop, o pilă de unghii, ac şi aţă...etc.
Dar, când vine vorba de ce trebuie să fac, îs foarte mari şansele să uit. Mai îmi pun memento-uri pe telefon, dar, dacă nu fac asta, sunt foarte mari şansele să uit că: trebe să plătesc rds-u' sau upc-u', trebuie să trec prin nuştiuce loc, trebe să cumpăr o chestie, trebe să scriu despre o treabă etc.
Frustrant, dom'le!

Glorious daaaay!!!

Iertaţi-mi uzul limbilor străine, dar "zi glorioasă" suna cam sec.
De ce? Simplu: DEMISIONEZ!!! De la standul de cărţi. Plec. Gata.
Nu mă mai trezesc de dimineaţă, nu mai stau în frig, nu mai car colete nici eu şi nici Blu' şi, cel mai important, n-o să mai am parte de toate întrebările cretinoide pe care le-am tot auzit. Gata cu clienţii care la ora 13 (când eu încep să strâng) se postează cu o carte în mână şi uită să mai plece. Gata cu privirile pline de compasiune ale unora care nu înţeleg că şi ăsta e un job şi nu e deloc stresant şi tocmai de aia l-am şi făcut.
No more. No more...
Adică mai un pic, cu preavizu' şi dup-aia lucrez de-acas. Cât de tare!!!

Leapşă, leapşă, leapşă!!! Cu cărţi!!!

Din cauza unui somn care mă chinuie de vreo 3 zile (vriiiiaaaauu să dorm la prânz!!! Vriau, vriau, vriau!!! Şi o să şi fac asta, chiar azi...), orice treabă care mă ţine cât de cât alertă e una bine venită. Iar o leapşă via Tomata cu şi despre cărţi e juuuust right!

1. Care este cea mai bună carte citită de tine?
De întrebarea asta m-am mai lovit. De'un' să ştiu care e "ză veri best"? Că, dacă zic Cvartetul din Alexandria sau Femeia nisipurilor, las pe dinafară Numele trandafirului (biiiiig no-no!) sau, mai rău, Veacul de singurătate, ca să nu mai vorbesc de autori "minori", precum Virginia Woolf sau Truman Capote sau pe tataia Faulkner....şi unde să mă opresc? Adică, eu citesc numai ce-mi place. Există eventual grade de plăcere....dar şi aci e complicat.

2. Ai făcut cadou cărţi?
Pffffff... E cadoul meu preferat: şi de făcut (şi la alţii şi mie :D) şi de primit (de la alţii sau de la mine :D).

3. Care este viitorul literaturii?
Literatura se duce pe .....apa Sâmbetei. Constat un blocaj din ce în ce mai mare atât în subiecte, cât, mai ales, în calitate. Sunt câţiva "contemporani" care, după mine, o să reziste la un loc cu ăia marii pe care-i ştie toată lumea: Salman Rushdie, Mario Vargas Llosa, Gabriel Garcia Marquez, Jose Saramago şi încă câţiva care nu-mi vin acuma-n minte. Majoritatea contemporaniior pe care i-am citit din diverse surse sunt eventual distractivi, şochează prin te miri ce, au un subiect cât de cât, dar, din moment ce uit ce-am citit după o săptămână....nu prea îmi inspiră încredere.

Bun. Mai sunt şanse de revigorare, că tot timpul au egzistat "impaşi".

4. În ce limbi ai citit cărţi?
Română, clar, şi engleză. Aş mai putea şi-n italiană şi, dacă m-aş chinui un picuţ, (acuma mă laud :D) şi-n franceză, dar, până acuma, nu m-am obosit. Ruşine să-mi fie!

5. Ce cărţi “celebre” nu ţi-au plăcut?
Aici nu cred că e atât vorba de plăcut, cât de apreciat. Nu apreciez deloc literatura de duzină, gen Coelho, adică, ăia cu pretenţii de mari autori, care se mai şi vând relativ bine, dar la capitolu' substanţă e vai de mama lor!

6. Ce ţară a produs cea mai bună literatură?
Ete fâs! E o chestiune de gust. America de Sud e-o ţară??

7. Iei notiţe din cărţile pe care le citeşti?
Aproape niciodată. Singurele cărţi din care mi-am luat notiţe sunt alea pe care le-am discutat în licenţă. Mai nou, mai ţin minte una-alta pentru câte-o recenzie.

8. Cam câte cărţi ai citit până acum?
Nu atât de multe precum mi-aş dori.

Habar n-am că nu le ţin evidenţa. Vreo câteva sute bune, dacă e să pun la socoteală şi toate cărţile din copilărie. Între 200-500.

9. Cu ce cărţi ai dormit în braţe de plictiseală?

Cursurile de Dialectologie şi de Istoria limbii române. Ar putea fi interesante, dar nu-s!

10. Ce înseamnă cărţile pentru tine?
Cel mai bun mod de a evada/invada un univers paralel imaginar. Cea mai bună metodă de a folosi timpul pierdut în mijloacele de transport sau când aştepţi pe cineva. Cel mai bun cadou pe care mi-l fac eu mie, cu adăugarea că e şi cel mai bun mod de a rămâne fără bani în portofel.

11. Care este cea mai scumpă carte pe care ai cumpărat-o?
Excluzând din discuţie dicţionarele, cred că cel mai mult am dat pe Istoria literaturii române a lui George Călinescu - 780 000 de lei vechi, acu' 6 ani. Bine, m-o ajutat un pic şi mama.

12. Care este cel mai tare final la o carte citită?
Nu-mi aduc aminte. Probabil ăla de la Iubita locotententului francez, că-s, de fapt, 3 şi ai de unde alege.

13. Care este cea mai influentă carte citită de tine?
Asupra mea? Legendele Olimpului. Dar şi multe altele pe lângă.

14. Care scriitor te-a influenţat cel mai mult ?
Nah, bravo! Alexandru Mitru. Merge?? Nu sunt influenţată de scriitori, că mulţi dintre ei îs morţi şi nu mai au săracii cum să mă influenţeze, iar ăia care-s vii...pe ăia nu i-am cunoscut. Încă.

15. Cât de repede citeşti o carte?
În funcţie de număr de pagini/cât de mult îmi place - 50-60 de pagini pe oră. Asta înseamnă că pot liniştit să citesc un ditai cărţoiu' într-o zi. Dacă bagăm în schemă şi timpu', se mai complică lucrurile.

Dacă e nevoie şi nu-mi place, pot să termin 500 de pagini şi-n 2 ore şi să mai şi iau notiţe şi să par că şi ştiu despre ce-i vorba - în cazul cursurilor diverse.

16. Poate literatura să schimbe lumea?
Literatura a schimbat, schimbă şi va schimba lumea întotdeauna, dacă cine o citeşte e dispus să şi înţeleagă.

Acestea fiind zise, cine vrea, să ia leapşa!

Noile aventuri ale lui Athos

Athos, flocoşenia maximă, a descoperit că e tare mişto să roadă orice prinde: cele 3 oase de cauciuc, puloverul din prima zi, şlapii care de muuuult nu mai sunt ai nimănui decât ai lui, orice chestie foşnăitoare de genul hârtie mototolită sau ambalaj de biscuiţi, macaroane etc., osul Pedigree, mâna mea, mâna lu' mama, orice papuci sau articol de îmbăcăminte de pe purtător şi, mai nou, picioarele de la masă şi scaune.
Nu-i stres, că n-are nici 3 luni şi, dacă am face un fel de conversie între anii câineşti şi cei omeneşti, apăi, şi eu la vârsta lui muşcam pe toată lumea şi alergam de nebună peste tot. Dar m-am cuminţit.
În schimb, fuge după mingiucă şi mi-o aduce să i-o mai arunc o dată.
Concluzie: Tre' să-l mai pozez.

Pilot automat

Eu sunt o tipă care se deplasează prin oraş cu mijloacele. Mai profit de statutul de studentă la reduceri, deci am abonament general. Dar asta nu înseamnă că îmi aşez dosu' în primu' mijloc tot timpu'. Numa'n cazuri de extremă urgenţă şi atunci să mă vedeţi: din opşpe'n tramvaiu' din 700 în cinşpe - o staţie, sau, dacă am noroc, un 42 până'n faţă la vest.
De cele mai multe ori, tre' să mă învârt prin zona centrală şi, cum nu sunt alternative, merg pe jos. Nimic rău în asta. Mai nasol când mă grăbesc rău şi, deşi am pasu' potrivit, tot nu pot parcurge distanţele atât de repede precum mi-aş dori.
Dar, când nu e graba prea mare, există pilotul automat. Am învăţat şi pe la bio cum că minunatul nostru creier ne reglează unele funcţii instant. Adică, vă daţi seama ce haos ar fi să trebuiască să te concentrezi să respiri, să-ţi bată inima, să mergi şi să digeri merdeneaua în acelaşi timp?? Ok. Atenţie distributivă, da' până unde?? Mai ales că procesele ce se petrec în noi sunt mult mai complexe de-atât.
Pilotul automat îmi permite să-mi detaşez mintea (jiiiisshh, parcă fac reclamă la un avion...) de la mers şi s-o las să zboare unde vrea sau să-mi mut privirea de la asfalt la clădiri. Câţi aţi observat toate detaliile de pe clădirile mai vechi sau mai noi din oraş? De câte ori fac asta, uit pentru o clipă că-s în Timişoara, prin Unirii, spre exemplu, şi parcă mă plimb printr-un loc nou.
Ca să nu mai vorbesc de ce poţi să vezi pe stradă printre semeni...
Singura treabă pe care n-am reuşit încă s-o fac e să îmbin pilotu' automat cu eficienţa de deplasare ca să pot citi...

Baru' de la Cărtureşti

Ok. Voi, cunoscători ai lumii librăriilor, ştiţi că e vorba de ceainărie, dar, stând o dată la o cafea cu o prietenă de-a mea, ne-am întâlnit cu o tipă pe care ea o ştia şi cu încă o domnişoară. De genu' "blondă şi veselă". Mă rog. Nu pot să spun că n-am avut tura mea de prejudecăţi, pentru care sincer îmi pare rău.
Vorbind de una, de alta, ca fetele la cafea, tipa se pune şi povesteşte cum trebuia să se întâlnească ea cu cineva la Cărtureşti. Că acolo e ceva sus, ceva cafenea, ceainărie. Nu mai auzise de treaba asta până atunci. Şi intră şi întreabă la casă unde-i baru'. La care, cine era la casă, a ţintuit-o cu o privire acră, de parcă nu pricepea ce vrea blondina veselă. Ca, mai apoi, să-i zică şi direcţia.
Ce n-am înţeles eu (şi nici ea) e de ce acest comportament? Ce? Era nedemnă de un asemenea loc, de asemenea instituţie de cultură? Adică i se aplicase direct o etichetă: "Nu ştii că e CEAINĂRIIIIEEE, you're not worthy!"
Nedumerirea mea la o astfel de reacţie e una, zic eu, normală. Adică, era prima dată acolo. De unde să ştie fata? Ce? E club privat? Unde trebuie să ai un anumit aspect, altfel nu eşti bun? Trebe să zici formula magică?
Mă rog...

Schimb de Cărţi - februarie 2009

Am fost ieri la Schimb de Cărţi în Funky. Atmosferă plăcută, ca de obicei, dar puţină lume. Absenţele s-au motivat, că doar îi sezonu' gripelor şi a sesiunilor, ori cum mulţi dintre participanţi încă-şi mai rod coatele pe bănci...
Nu-i bai, că aşa ne-am auzit mai bine. (Mulţi îs nu numai "camera shy", dar vorbesc şi foarte încet, fie din timiditate, fie că aşa vorbesc ei de regulă.)
Am adus 3 cărţi luate în ediţiile anterioare: Ca apa pentru ciocolată de Laura Esquivel, Despre securitate de Traian Ungureanu şi Mătuşa Julia şi condeierul de Mario Vargas Llosa ( pe asta n-am citit-o şi, momentan, nici n-am timp de ea).
Am plecat acasă cu 5 cărţi (sau 6?)...Nu mai ţin exact minte, că am pus fiecare un pic osu' şi am luat în plus, că, altfel, săraca Ama ar fi trebuit să care vreo cinşpe kile de cărţi...Aşa a rămas numa cu vreo doişpe. :)